O fetiţă în vârstă de trei ani din Oradea, blocată accidental într-un apartament situat la etajul cinci al unui bloc, a fost salvată de pompieri. Pericolul în care s-a aflat copila a fost cu atât mai mare cu cât, unul dintre geamurile locuinţei era deschis.    

Potrivit mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, miercuri, în jurul orei 17.25, o apelantă a numărului unic 112  solicita intervenția echipajelor specializate pe strada Nufărului din municipiul Oradea, pentru salvarea fiicei sale, în vârstă de 3 ani, care rămăsese blocată accidental în apartament, pericolul pentru copil fiind cu atât mai mare cu cât exista posibilitatea ca cea mică să acceadă la fereastra deschisă a unei camere a locuinței situate la etajul 5. „La adresa indicată s-au deplasat de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, care, utilizând autospeciala de lucru la înălțime au pătruns prin fereastră, în apartament, au deblocat ușa locuinței și au redat-o pe fetiță, în siguranţă, părinților, înlăturând astfel, pericolul producerii unui eveniment nedorit”, a precizat mr. Camelia Roşca.