Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș: Amintiri, emoții și flori, la festivitatea absolvenților
În anul școlar 1885-1886, prima generație de elevi ai actualului Colegiu Tehnic „Ioan Ciordaș” începeau cursurile. Miercuri, 4 iunie, absolvenții celei de-a 140-a promoții au avut parte de tradiționala festivitate ce marchează finalul vieții de licean.
La fel ca în anii precedenți, festivitatea a început cu sosirea în careu a claselor terminale de liceu: a XII-a A (Tehnician în activități economice) și a XII-a B (Tehnician proiectant CAD), absolvenții fiind aplaudați de toți participanții la eveniment de la colegii din anii mai mici și personalul școlii, până la părinții, rudele și apropiații care au venit să-i susțină în acest moment deosebit al vieții lor.
Programul evenimentului a urmat tipicul știut, după intonarea Imnului național și Te Deumul oficiat de părintele Marian-Vasile Popa, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, împreună cu pr. prof. Ciprian Pordea, prof. ec. Claudia-Florina Cighir, directoarea Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”, felicitându-i pe absolvenți, pe părinții și dascălii acestora, pentru efortul susținut și încununat de succes pe care l-au depus împreună, cu unicul scop de a forma o nouă generație de veritabili profesioniști și cetățeni responsabili.
După momentul premierii absolvenților cu rezultate foarte bune la învățătură, purtare și activități extrașcolare, reprezentanții Lions Club Beiuș-Ștei au acordat un premiu special elevei Anamaria-Rebeca Duma, din clasa a XII-a A. Au urmat discursurile elevelor Claudia-Mariana Duma, reprezentanta claselor de-a XI-a, și Olivia-Bianca Babău, șefa promoției 2025, premierea celorlalți elevi ai școlii cu performanțe la olimpiadele și concursurile județene și naționale, moment prezentat de prof. Adrian-Ionuț Sabău, director adjunct al Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”, precum și predarea „Cheii școlii”.
Cei prezenți nu și-au putut ascunde emoțiile atunci când a răsunat „Gaudeamus igitur”, când baloanele și-au luat zborul spre înaltul cerului, ca un simbol al aspirațiilor absolvenților, când aceștia au schimbat panglicile albe cu cele roz ale elevilor de clasa a XI-a și mai ales atunci când, împreună cu diriginții, profesorii Mihaela Haneș și Dan Ispas, componenții promoției de liceeni 2025 au făcut turul de rămas bun, însoțiți „muzical” de soneria școlii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.