Cu mai bine de un deceniu în urmă, între Clubul Rotary Oradea și Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popovici” din Beiuș începea un parteneriat prin care generoasa organizație orădeană a contribuit, în mod constant, la dotarea cu aparatură și mobilier moderne a unității spitalicești menționate.

 

Dr. Sorin-Luigi Vesa, managerul Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici”, sublinia că, după contribuțiile semnificative la modernizarea Maternității și a secțiilor de Cardiologie și Pediatrie, actualul proiect al celor de la Rotary Oradea vizează dotarea Secției de Urologie, cu aparatură în valoare de 150 de mii de dolari.

În paralel cu proiectul amintit, Clubul Rotary Oradea sprijină și în alte moduri spitalul beiușean; luni, la Beiuș, au fost aduse cincizeci de paturi moderne, automatizate. După cum preciza Cornel Radu, membru al Clubului Rotary, acestea provin dintr-o donație din Germania, intermediată de Asociația „Filantropia” din Oradea și au o valoare de aproximativ cincizeci de mii de euro. Mai mult, declara acesta, un al doilea lot, format, de asemenea, din cincizeci de paturi automatizate, va ajunge, în februarie 2020, la Spitalul Municipal „Episcop Nicolae Popovici” din Beiuș.