Unul dintre evenimentele cu un mare succes la poalele Munților Apuseni în ultimii ani este „Festivalul Plăcintelor”, ajuns la ediția a VIII-a datorită unor oameni minunați din satul Briheni, comuna Lunca, care confirmă zicala că „omul sfințește locul”.

Într-adevăr, pe aceste meleaguri, această zicală are o mare acoperire în fapte datorită sufletului pus de oamenii din această comunitate ca festivalul lor să nu...  moară, cum a fost la un „pas” anul trecut, când, totuși, s-au găsit „soluții” datorită neobositului preot paroh Călin Daniel Pădurean, bine sprijinit de actualul primar al comunei Lunca, Dorin Traian Boca, „omul faptelor bune” cum este cunoscut, pentru actele de caritate pe care le-a făcut de-a lungul anilor. În prima duminică a lunii septembrie, la Briheni, s-a desfășurat „Festivalul Plăcintelor”, ediția a VIII-a, care s-a bucurat, din nou, de o largă participare, festival început cu un moment de o înaltă încărcătură emoțională: Sfințirea Troiței. A fost și un moment deosebit de prielnic pentru fiica satului Briheni, Iulia Vaisărhofer - doctorandă în istorie, Universitatea din Oradea; profesor disciplina istorie, Șoala Gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău; secretar general la Asociația „Nicolae Bogdan” Vașcău - de a expune, în fața asistenței, o temă extraordinară: „Hrană, tradiție și identitate locală: analiza etnografică asupra plăcintelor din Briheni” pe care o înserăm în coloanele cotidianului nostru, pentru a „argumenta”, conform afirmațiilor organizatorilor, că acest festival nu se desfășoară întâmplător la Briheni.

„Satul Briheni se deschide ca o filă de cronică veche, scrisă cu trudă, credință și memorie. Între așezările rurale din Bihor, acesta se distinge ca un păstrător al tradițiilor și obiceiurilor comunitare, constituind un reper pentru înțelegerea continuității istorice și culturale a zonei.  Din punct de vedere istoric, prima atestare documentară a satului Briheni datează din anul 1588, sub denumirea de Brehen, cu mențiunea de sat românes (villa olachalis). Primele informații privitoare la satul Briheni îl aduc în imaginea unei zone a topitoriilor de cupru și fier, spre finele secolului al XVI-lea. În acest sens, au putut fi identificate două sigilii aparținătoare satului, ambele cu simbolul unei roate de moară de apă. Viața satului Briheni s-a clădit pe temelia meșteșugurilor și a obiceiurilor transmise din generație în generație. Fie că vorbim despre fierăria existentă în veacurile deja apuse, despre lucrul cu lemnul sau despre datinile sărbătorilor, toate au contribuit la conturarea unui profil comunitar distinct. Pe această direcție a tradițiilor locale, plăcintele au ajuns să ocupe un loc privilegiat: prezente atât ca hrană de fiecare zi, cât și la mesele de sărbătoare, au exprimat deopotrivă ospitalitatea și solidaritatea comunității. Cu timpul, au devenit un reper etnografic definitoriu pentru acest loc. 

Alimentația tradițională a sătenilor din Briheni se înscrie în tiparele generale ale sudului bihorean, unde cerealele, cartofii, laptele și derivatele lor au constituit baza hranei zilnice în veacurile trecute. Astfel, putem observa cum plăcintele au ocupat o parte importantă în bucătăria tradițională a satului, datorită simplității ingredientelor și versatilității lor. Făcute din făină de grâu, cu umpluturi variate: brânză, cartofi, varză, mere sau prune, ele au răspuns nevoilor gospodăriei și cerințelor de sărbătoare. În viața satului bihorean, plăcinta a stat dintotdeauna la răscrucea dintre hrană și tradiție. La Briheni, alături de plăcinta pe lopată, scoasă rumenă din cuptorul de cărămidă, se păstrează și întorsura, așezată în formă de roată, semn al priceperii gospodinelor și al vechimii obiceiului. Aceste bucate se aflau deopotrivă pe masa obișnuită, de toate zilele și pe cea de sărbătoare, împlinind astfel o funcție dublă: hrana cotidiană și darul adus în cinstea sărbătorilor. Țăranul întors de la munca câmpului găsea în plăcintă nu doar alimentația necesară, ci și o modalitate de a-și exprima gratitudinea față de darurile pământului, aducând, prin gesturile simple ale bucatelor, recunoștință lui Dumnezeu pentru rodul muncii sale. În zilele de Crăciun, de Paști ori la hramul bisericii, plăcintele purtau la nivel simbolic semnul comuniunii și al legăturii dintre oameni, întărind unitatea comunității. Astfel, se poate afirma că și în cazul satului Briheni, bucătăria tradițională a conservat un cod alimentar arhaic, cu o puternică și constantă componentă spirituală.. Tehnica de preparare presupunea întinderea atentă a foilor subțiri din aluat, unse ușor cu grăsime, peste care se adăuga umplutura de brânză, cartofi ori varză. Aluatul era apoi rulat și răsucit, căpătând aspectul rotund caracteristic, pentru a fi ulterior pus pe vatră ori introdus în cuptor. Aceste tehnici, transmise din generație în generație, reflectau atât preocuparea pentru asigurarea hranei, cât și sensibilitatea estetică a gospodinelor, prin care un preparat simplu era ridicat la rang de element distinctiv al culturii locale. Plăcinta pe lopată presupune utilizarea cuptorului de cărămizi, care odinioară se regăsea în aproape fiecare casă, iar întorsura păstrează în denumirea sa memoria unor gesturi transmise neîntrerupt. Astfel de detalii nu vorbesc doar despre hrană, ci despre universul material al satului: unelte, tipuri de cuptoare, ustensile și rețete adaptate la resursele locale. Plăcintele, înțelese ca mărturie vie ale culturii tradiționale, conturează un liant între trecut și prezent, păstrând amintirea unor practici vechi, oferindu-le, totodată, relevanță în viața actuală a satului. Acestea, prin larga lor răspândire în spațiul rural și prin rolurile pe care le îndeplinesc în cadrul comunității locale, se desprind din registrul strict alimentar și intră în sfera patrimoniului cultural imaterial.

Un rol semnificativ în păstrarea și transmiterea obiceiurilor satului îl are Festivalul Plăcintelor, desfășurat la Briheni începând cu anul 2017, din inițiativa comunității parohiale. Evenimentul, ajuns acum la cea de-a VIII-a ediție, a reunit de fiecare dată zeci de gospodine din sat și din localitățile învecinate, care au pregătit plăcintele specifice, alături de desfășurarea unor programe artistice susținute de ansambluri folclorice din Bihor. Astfel de inițiative ilustrează nu doar continuitatea unei tradiții, ci și efortul conștient de a conserva și valorifica patrimoniul cultural imaterial al satului Briheni, în cadrul căruia plăcinta dobândește valențele unui simbol etnografic local.Plăcintele din Briheni, văzute din perspectiva tradițiilor locale, se înscriu în categoria acelor realități ale vieții rurale care, prin aparenta lor simplitate, concentrează experiențe istorice de lungă durată. Dincolo de rețete și tehnici, acestea fac referire la o ordine culturală mai veche, care a știut să îmbine nevoile traiului cu expresia simbolică a apartenenței. În acest sens, plăcinta nu se reduce doar la statutul de preparat culinar, ci devine o dovadă de istorie locală, păstrată și reactualizată în timp, prin gesturile oamenilor și prin voința comunității de a-și perpetua obiceiurile”.