După ce a trecut prin mai multe etape de elaborare și analiză, proiectul stațiilor de încărcare pentru autovehicule electrice a fost depus vineri, 21 ianuarie, la Administrația Fondului pentru Mediu, anunță Primăria municipiului Beiuș.

 

În decembrie, consilierii locali beiușeni aprobau în unanimitate nota conceptuală și tema de proiectare în vederea elaborării documentației tehnico-economice faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Stații de încărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Beiuș, Județul Bihor”.

Conform documentației anexate proiectului de hotărâre, prin acest proiect vor fi amenajate 15 stații de încărcare, fiecare având câte două posturi de încărcare cu puterea instalată necesară de 22 kW curent alternativ, respectiv 50 kW curent continuu, puterea instalată totală pentru fiecare stație în parte fiind de aproximativ 70 kW curent alternativ.

Cele 15 stații vor fi amplasate în Piața Samuil Vulcan – în incinta Primăriei, pe Aleea Padișului, Calea Bihorului, Aleea Moților și străzile Mihai Eminescu, Burgundia Mare – lângă autogară și la Obor, 22 Decembrie 1989, Samuil Vulcan, Republicii, 1 Decembrie 1918 – în zona ANL și Pandurilor, precum și la Căminul cultural Delani. Prin implementarea acestui proiect vor fi amenajate și locurile de parcare aferente stațiilor de încărcare, acestea fiind destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice și vor fi marcate cu culoarea verde.

Primăria municipiului Beiuș anunța tot vineri, 21 ianuarie, că proiectul depus la Administrația Fondului pentru Mediu, intitulat „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Beiuș, județul Bihor”, necesită o finanțare de circa 3 milioane de lei, sumă acoperită în totalitate din valoarea cheltuielilor eligibile.