În octombrie 2020, Consiliul Local Beiuș aproba proiectul intitulat „Achiziția de echipamente IT în vederea creșterii gradului de utilizare a internetului în actul educațional”.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Prioritatea de investiții 2c. Consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate, Obiectiv Specific OS 2.4 - Creșterea gradului de utilizare a Internetului, Acțiunea 2.3.3 - Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură - Secţiunea e-educaţie.

Cât privește instituțiile responsabile pentru implementarea proiectului, acestea sunt Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ca Autoritate de management și Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de Organism intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate.

Din valoarea totală a proiectului, peste 6 milioane de lei, 5,1 milioane reprezintă fonduri nerambursabile europene, la care se adaugă, ca valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național, suma de circa 786 de mii de lei și cofinanțarea eligibilă a beneficiarului - Municipiul Beiuș - de aproape 121 de mii de lei.

După cum anunța deunăzi viceprimarul Dragoș Balog, elevii și cadrele didactice vor beneficia în sfârșit de echipamentele ce fac obiectul proiectului menționat:

„Denumirea proiectului este «Achiziția de echipamente IT în vederea creșterii gradului de utilizare a internetului în actul educațional». Proiectul a fost inițiat în octombrie 2020, semnarea contractului s-a efectuat în aprilie anul trecut, iar perioada de implementare este aprilie 2021-aprilie 2022.

Proiectul are ca obiectiv general creșterea numărului de elevi și profesori care utilizează serviciile și aplicațiile digitale în vederea derulării cursurilor online.

Beneficiarele directe ale echipamentelor achiziționate prin proiect sunt unitățile de învățământ din Beiuș, iar prima etapă de predare-primire între administrația locală și școli se referă la cele 2910 tablete primite și recepționate de către UAT Municipiul Beiuș.

Valoarea totală a proiectului este de peste șase milioane de lei și constă din: 2910 tablete, 211 laptopuri, 28 de sisteme desktop plus monitor, 35 de sistem AII in One, tot atâtea camere web, 62 de camere web pentru videocoferinţe, 47 de proiectoare, 4 ecrane de proiecţie cu trepied și 20 de perete, 65 de table interactive și 48 de routere wireless”.

Viceprimarul Dragoș Balog a declarat că livrarea echipamentelor către școli începe cu cele 2910 tablete destinate elevilor, acestea aflându-se deja în custodia Primăriei. Interlocutorul nostru a mai precizat că tabletele sunt pregătite pentru învățământul digital și chiar online, aplicațiile instalate fiind exclusiv cele necesare procesului instructiv-educativ. În plus, acestea sunt dotate cu cartele de date mobile, abonamentele fiind activate pentru 24 de luni, urmând ca, la terminarea acestei perioade, administrația locală să le prelungească automat.

La finalul dialogului nostru, edilul concluziona că școlile beiușene vor fi cu adevărat pregătite din punct de vedere logistic pentru a face față provocărilor generate de actualul context pandemic.