Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza (PSD) a inaugurat miercuri, printr-o conferinţă de presă pe teren, parcarea cu 800 de locuri de la intrarea în staţiunea Băile Felix, pe DN76, dinspre Oradea, ce va fi deschisă din 1 iunie, o investiţie totală de 8 milioane de lei din bugetul local şi cu sprijin de la Guvern.

„Am reuşit să facem o mică Elveţie dintr-un spaţiu cu bălării. Zilele trecute, am văzut că se construieşte o parcare la Iaşi cu 500 de locuri, cu o valoare de investiţie de 237 milioane de lei. Noi am reuşit să construim această parcare cu 800 de locuri la low-cost, să zic aşa, şi să o punem la dispoziţia turiştilor şi a localnicilor. Am încercat să fim cât mai chibzuiţi, să drămuim fiecare bănuţ. Am beneficiat şi de sprijin din partea Guvernului, din Fondul de rezervă, de 1,5 milioane de lei", a declarat primarul Cristian Laza.

Parcarea se întinde pe o suprafaţă de 15.100 metri pătraţi, oferă 800 de locuri de parcare, incluzând partea de management - bariere, senzori, camere de supraveghere, sistem inteligent de plată precum şi amenajarea zonei verzi, cu 151 de copaci plantaţi, arbuşti ornamentali şi sistem de irigat.

Primarul Laza a menţionat că firma constructoare (Porr) s-a mobilizat exemplar şi a reuşit să finalizeze lucrările în mai puţin de 7 luni (din cele 12 luni contractuale), fiind, potrivit primarului, „cea mai serioasă firmă cu care au lucrat până acum".

Pentru locuitorii comunei, primele 45 de minute în parcare vor fi gratuite, pentru cei care vor dori să viziteze centrul comercial aflat în construcţie în apropiere sau în alte destinaţii din jur, după care se taxează cu 3 lei/oră. În parcare, plata pe zi este de 15 lei, la parcometru, dar se pot plăti şi abonamente pentru o lună, 250 de lei (numerar sau cu cardul).

Pentru terenul vechii parcări, primăria locală a fost mulţi ani în litigiu cu firma care a administrat-o timp de 25 de ani, fără ai aduce însă o cât de mică îmbunătăţire. Procesul a fost finalizat după doi ani din mandatul primarului Laza, după o luptă judiciară „acerbă", având o sentinţă definitivă la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

„Această conferinţă de presă, desfăşurată într-o locaţie de referinţă pentru bihoreni, parcarea finalizată de la intrarea în staţiune, pune în valoare o muncă administrativă imensă, făcută de către un primar al partidului nostru, pentru că doar aşa Partidul Social Democrat poate să arate cetăţenilor acea faţă de care oamenii au nevoie, de partid apropiat de oameni şi care pune în prim plan nu neapărat gâlceava politică, cât competenţa administrativă. Îi mulţumesc domnului primar Laza că ne ajută să transmitem acest mesaj, urându-i succes în toate proiectele comunei," a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar.

 

Investiţiile continuă

Staţiunea Băile Felix a trecut prin mai multe proiecte de refacere capitală a infrastructurii şi oferă turiştilor o faţă nouă, modernă.

„Estimăm că vor fi peste 250.000 de turişti în acest an şi sunt foarte multe solicitări pentru hotelurile de patru şi cinci stele, ceea ce înseamnă că avem o staţiune extrem de căutată şi apreciată," a declarat primarul Laza. Printre atracţiile comunei se numără şi Ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai, cel mai vechi ştrand cu valuri din România, care va fi pornit joi, pe 1 Iunie.

Vechile gherete comerciale din centrul staţiunii vor fi demolate în data de 7 iunie, după Rusalii, proprietarii lor fiind expropriaţi şi având posibilitatea să îşi reloce afacerile în noul centru ce se construieşte în vecinătatea parcării. În acelaşi loc, însă, se va construi un nou bazar, modern şi atractiv.

Pe domeniul public, pe lângă cele 800 de locuri nou create, staţiunea oferă alte 400 de locuri de parcare în interiorul acesteia, dar în viitorul apropiat primăria va intra în posesia unui alt teren, pentru a mai construi 500 de locuri de parcare. În plus, fiecare hotel şi pensiune are obligaţia legală să asigure locuri de parcare.

E.P./ R.C.