În aceste zile, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd a trăit efervescența marilor sărbători, organizând manifestări consacrate Zilelor Colegiului. Programul a cuprins atât participarea la ceremonialul omagial de la bustul patriotului Alexandru Roman, din Auşeu, cât şi derularea unui maraton artistic dedicat Marii Uniri.

Marți, 26 noiembrie, ziua dedicată nașterii patronului spiritual al colegiului, Alexandru Roman, o delegație de elevi conduși de prof. Melania Joldea, director adjunct, s-a deplasat la Aușeu, locul de naștere al marelui patriot, participând la ceremonialul omagial organizat de Primăria comunei și școlile din comună, la bustul marelui om de cultură și patriot, Alexandru Roman, ce tronează în piațeta din fața primăriei. S-a depus o coroană de flori și au contribuit la programul artistic în cinstea Centenarului. Miercuri, 27 noiembrie, în cantina socială, s-a desfășurat un adevărat maraton artistic, un spectacol de suflet românesc, în care sentimentul patriotic a cuprins deopotrivă pe interpreți și publicul spectator. Adresându-se celor prezenți, dar în special elevilor, directoarea instituţiei, prof. ing. Valeria Vasile, a afirmat: „Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească, mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Astăzi, pentru noi, privind la jertfa lor, considerăm că Centenarul înseamnă principii, credințe și valori, căci România s-a construit pe valori, principii și mai ales credință. Principala dimensiune a centenarului este aceea educativă, pentru că tânăra generație, societatea românească în ansamblu trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri. De aceea, credem că proiectarea și derularea unor programe educaționale de istorie, cultură și memorie a centenarului ar putea să reconcilieze tânăra generație cu istoria și să cultive valori și atitudini care să ducă mai departe spiritul generației de la 1918. De modul cum vom ști să marcăm Centenarul Marii Uniri depinde și modul cum vom proiecta și imagina viitorul nostru ca națiune, cum vom construi România de mâine.” A urmat un program artistic structurat pe prezentarea tuturor regiunilor istorice, în care s-a scos în evidență tradiții și specific în port, obiceiuri și cultură. A impresionat strădania organizatorilor de a prezenta costume autentice din toate zonele țării, completate cu tradiții, dansuri, obiceiuri, folosind chiar limbajul provinciei. Momentul de început al manifestării a fost realizat de corul colegiului, dirijat de prof. Corina Ionescu, care a introdus în atmosfera Centenarului câteva semnificative cântece patriotice. De un real succes s-a bucurat și sceneta scrisă și regizată de talentatul elev Adrian Bogdan, din cls. a XII-a, intitulată. „Povestea lui Ferdinand cel loial”, premiată la concursuri de gen din Oradea. Au fost prezentate pe scenă, în ordine, regiunile: Muntenia și Oltenia, coordonatori prof. Mădălina Marian și Lidia Ciucle; Moldova, prin sceneta „Moș Ioan Roată și Unirea”, coordonator prof. Monica Cuciula; Dobrogea, prin sceneta „Bairam în Dobrogea”, coordonator prof. Laura Bradea; Transilvania, prin obiceiuri de iarnă, coordonator prof. Carmen Ghiț. Un spațiu generos a fost alocat unor datini și obiceiuri ale etniilor: ritmuri slovace, coordonatori prof. Şarlota Băican, Ana Mihaela  Cadleț și prof. Sanda Gârda; csardas, coordonator prof. Marius Judea; „În căruțe colorate trec țiganii”, coordonator prof. Anca Toderaș. Un loc aparte a fost acordat prezentării regiunilor: Maramureș - „Maramureș plai cu flori”, coordonator prof. Varvara Venter, Iulia  Bradea și Valentina Ardelean; Banat - „Banatu-i fruncea”, coordonator Romina Gavrilaș; Crișana - „Bădiță de la Bihor”, coordonatori prof. Carmen Dios şi Angela Ardelean. Spectacolul a atins apogeul cu Ansamblul „Datina” junior, cu frumoase dansuri de pe Valea Crișului Repede, coordonator Cristian Strugar. Imnul Centenarului interpretat de corul colegiului a încheiat manifestarea.