În biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd, duminică, 16 septembrie, a avut loc o acțiune filantropică, organizată de Fundația „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Acțiunea a avut ca obiect ajutorarea unor copii proveniți din familii dezavantajate din punct de vedere economic. Astfel, 16 copii au primit ghiozdane, rechizite, materiale sportive, cărți beletristice și de rugăciuni, atlase, iconițe etc. Aceste daruri sunt un imbold în activitatea de învățare și frecventarea regulată a școlii. Momentul binecuvântat al pășirii peste pragul școlii este umbrit, nu de puține ori, de lipsurile unor familii care, din cauza posibilităților materiale reduse, nu pot asigura suportul necesar copiilor de a frecventa școala. Această situație duce la creșterea fenomenului de abandon școlar, înregistrându-se cote îngrijorătoare. Față de acest fenomen, Biserica ortodoxă nu poate rămâne pasivă, de-a lungul istoriei, rolul ei în actul educațional fiind esențial. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, când preotul paroh Ovidiu Bocșan a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța educației, după care a împărțit elevilor nominalizați de cele două licee din localitate cadourile pregătite. Valoarea totală a acestora a depășit suma de 2.300 lei. Acțiunea vine să completeze și alte activități organizate de biserică cuprinse în programe sau proiecte. Recent, la inițiativa d-nei director, prof. ing. Valeria Vasile, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd, s-a încheiat un proiect de colaborare cu biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd, sub titlul „Raza Soarelui”. Domeniul proiectului este civic și moral creștin. El se adresează tuturor elevilor care participă efectiv și afectiv la acțiunile organizate de biserică, în colaborare cu școala. Printre principalele activități la care sunt antrenați elevii amintim: Festivalul de colinzi și obiceiuri creștine; Festivalul de pricesne, al corurilor de copii, concursuri de încondeiat ouă și desene pe teme religioase etc. În acest fel, biserica contribuie la educarea moral creștină a copiilor, învățându-i să trăiască în credință și fapte creștinești.