Cu ocazia zilei de 9 mai, elevii clasei a patra de la Colegiul Tehnic din Vadu Crisului, împreună cu învățătoarea Mioara Gavriluț, au depus flori la troița din centrul comunei Vadu Crișului ridicată în cinstea eroilor căzuți în cele două războaie mondiale, pentru a marca importanța evenimentelor prilejuite de această zi.

În fiecare an, pe data de 9 mai se aniversează Ziua Europei. Pe lângă această aniversare, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial: Ziua Victoriei. Ziua Uniunii Europene marchează declarația istorică de la 9 mai 1950, făcută de ministrul francez de Externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția României prin proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877. Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane. În 1877, la această dată, ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, declara în Camera Deputaţilor: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” Cel de-al treilea eveniment care marchează ziua 9 mai este în anul 1945, când Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. În 9 mai se împlinesc 77 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Importanța acestor realizări istorice pentru cetățenii României a fost prezentată elevilor de catre doamna învățătoare, apoi cei prezenți au depus flori la troiță.

I.H.