Dictatul de la Viena (30 august 1940) a stabilit vremelnic noile fruntarii ale Transilvaniei. Germania şi Italia, la cererea insistentă a Ungariei, au stabilit ca o parte a Ardealului să treacă sub administrarea Budapestei. Oradea a căzut în teritoriul controlat de Ungaria. Articolul doi al documentului preconiza că: "Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. (...) Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă. "Aşadar, conform documentului, armata şi administraţia românească din teritoriul cedat în urma dictatului avea la dispoziţie 15 zile pentru a a se retrage.

Aşa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri în istorie, ceea ce au hotărât tratatele, bune sau rele, nu a fost respectat nici de această dată, în ciuda faptului că retragerea românillor de aici aducea cu sine numeroase drame, atât personale, cât şi naţionale. Dar Ungaria nu mai avea răbdare. În zorii zilei de 5 septembrie 1940, prima unitate maghiară trecea frontiera pe la Sighetul Marmaţiei, iar la 13 septembrie 1940, cu două zile înainte de momentul în care Ungaria urma să înceapă preluarea părţii cedate prin Dictat, trupele maghiare intrau deja în Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc. În Oradea amiralul Horthy Miklos a descins în 6 septembrie 1940, urmând să i se facă o primire "triumfală", alături de avangarda Armatei a II-a ungară. La primele ore ale dimineţii, în oraş au fost arborate drapelele ungare, iar în Piaţa Sfântul Ladislau (azi, Piaţa Unirii) s-a ridicat o tribună festivă, unde reprezentanţii comunităţii maghiare l-au întâmpinat pe amiralul Horthy. Acesta şi-a făcut intrarea în piaţă la ora 14.00, în fruntea trupelor ungare, călare pe un cal alb. În întreaga Transilvanie cedată s-a organizat un adevărat circuit al amiralului Horthy, astfel încât acesta să intre într-un cadru festiv în fiecare oraş, creându-se impresia unui anume mesianism pentru populaţia maghiară. Asta în ciuda faptului că 50,2% din populaţia rămasă în teritoriul cedat era de origine etnică română. La 13 septembrie 1940 drumul lui Miklos Horthy se încheia la Sfântu Gheorghe. Deşi documentul mai sus menţionat preciza clar ca "evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă", ceea ce a urmat în acest interval de timp se cunoaşte. Este vorba despre masacrele asupra populaţiei româneşti, "vinovată" de a se afla în calea ocupantului. Localităţi precum: Ip, Trăznea, Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumărna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmăşd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireş, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiş, Şincai, Turda, Ozd, Gădălin, Sărmaşu, au cunoscut şi vor cunoaşte în perioada imediat următoare clipe de teroare îndreptate împotriva românilor.

Evenimentele semnalate aici sunt de mult istorie, una extrem de sensibilă, este adevărat, dar ele merită pomenite, la 70 de ani de la petrecerea lor, măcar pentru a fi un îndemn la calm şi pentru ca ele să nu se mai întâmple.

Conf. univ. dr. Gabriel MOISA, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea din Oradea