Comunitate

Sucursala Bihor a Băncii Naţionale a României (BNR) împlineşte anul acesta 90 de ani de activitate. Clădirea din Parcul Traian nr. 8, în care a funcţionat în tot acest timp, este definitiv imprimată în memoria colectivă a bihorenilor. Impozantul edificiu a fost construit la ordinul autorităţilor imperiale de la Viena cu destinaţia de sediu al Băncii Naţionale Austro-Ungare. După prăbuşirea imperiului multinaţional, în urma Primului Război Mondial, România cumpără mai multe imobile-sedii de bancă, printre care şi cel din Oradea. Anul 2010 mai are o semnificaţie aparte pentru Banca Naţională a României, împlinindu-se 130 de ani de la înfiinţarea ei, în aprilie 1880.

Sucursala Bihor a Băncii Naţionale a României (BNR) împlineşte anul acesta 90 de ani de activitate. Clădirea din Parcul Traian nr. 8, în care a funcţionat în tot acest timp, este definitiv imprimată în memoria colectivă a bihorenilor. Impozantul edificiu a fost construit la ordinul autorităţilor imperiale de la Viena cu destinaţia de sediu al Băncii Naţionale Austro-Ungare. După prăbuşirea imperiului multinaţional, în urma Primului Război Mondial, România cumpără mai multe imobile-sedii de bancă, printre care şi cel din Oradea. Anul 2010 mai are o semnificaţie aparte pentru Banca Naţională a României, împlinindu-se 130 de ani de la înfiinţarea ei, în aprilie 1880.

Nu este nicio exagerare când se afirmă că Declaraţia de autodeterminare naţională a celor peste 3 milioane şi jumătate de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş poate fi considerată ca uvertură a Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918. Apropierea zilei celei mari i-a determinat pe reprezentanţii Partidului Naţional Român să se întrunească la Oradea în ziua de 29 septembrie/12 octombrie 1918, într-o Consfătuire naţională. La 1 decembrie 1918 ardelenii au hotărât unirea pe vecie cu România.

Pe vremuri orădenii îi numeau cu simpatie "Fraţii Petreuş". Au fost smulşi de pe soclu - ca să facă loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic - şi transportaţi într-un depozit al Garnizoanei Oradea. Monumentul Independenţei a zăcut 18 ani. Chiar şi aici s-au furat bucăţi din el, iar după desfiinţarea unităţilor militare, grupul statuar a fost mutilat de hoţi. Din 1992 nimeni din administraţia oraşului nu s-a mai interesat de monument, deşi Consiliul Local a stabilit că îl va amplasa în alt loc. Toate administraţiile care s-au succedat de atunci şi până în prezent în Oradea au tratat impozanta operă de artă la fel: în bătaie de joc.

În decembrie 1978 Hurgoi era într-o nouă misiune clandestină în România. Orădeanul aderase la o grupare care intra ilegal în România Socialistă şi scotea peste graniţă, contra cost, alţi români care vroiau să ajungă în Vest.

Viaţa bate filmul mult mai des decât îşi poate închipui cineva. Au sădit în ei unii oameni o sămânţă de nelinişte care îi ţine departe de viaţa acceptată drept "normală". Se sufocă să fie angajaţi cu opt ore, dar mută munţii din loc în două zile dacă îşi propun. Fac bani din piatră seacă, le plac femeile şi se distrează ca şi cum ar mai avea de trăit o oră pe pământ. Nu pot trăi în siguranţa unei cuşti, ci îşi riscă viaţa pentru a trăi liberi, într-o lume periculoasă şi străină. Acest soi de oameni nu l-a putut îmblânzi nici măcar regimul comunist, când vieţile erau ţinute sub un control strict. Pumnul de fier al clasei muncitoare nu le-a zdrobit voinţa. Şi-au lăsat în urmă părinţi, neveste, fraţi ori copii şi au evadat. Şi-au riscat viaţa, unii au fost împuşcaţi la frontieră. Alţii au reuşit să treacă dincolo, în lumea liberă. Dintre aceştia, o mână de oameni cu totul extraordinari au avut curajul de a se reîntoarce clandestin în România comunistă, pentru a scoate peste graniţă alţi români. Orădeanul Dumitru Hurgoi este un astfel de om, iar povestea vieţii lui de călăuză ar lăsa mască orice scenarist de la Hollywood.

Centrul NATO din Oradea a fost inaugurat ieri pe o ninsoare deasă ca-n decembrie. Amplasat în fosta unitate militară de cercetare-diversiune de pe strada Armatei Române, Centrul de Excelenţă NATO HUMINT a devenit operativ oficial, având statutul de Organizaţie Militară Internaţională activă. Pentru Oradea efectele sunt directe şi imediate: în cadrul Centrului vor fi instruiţi anual câteva sute de militari ai Alianţei Nord-Atlantice, oameni care vor avea nevoie de cazare, servicii şi relaxare. Adică vor cheltui aici mulţi bani.

Un venerabil orădean, profesor de filozofie-istorie şi încadrat în structurile de elită ale PCR, a pătimit 20 de ani din cauza unei scrisori în care îl critica pe Nicolae Ceauşescu. Acum se judecă cu Statul Român pentru a-şi recupera o parte din proprietăţile confiscate şi cere, pentru suferinţele îndurate şi cele două decenii de domiciliu forţat, un milion de euro din averea fostului Partid Comunist Român.

De reţeaua librăriilor de stat deţinute în Oradea şi restul judeţului de SC Librarul SA s-a ales praful. Valoarea celor 19 spaţii comerciale amplasate central sau în zonele strategice din cartierele Oradiei a fost cea care a grăbit sfârşitul comerţului cu carte, un act prea puţin profitabil comparativ cu vânzarea medicamentelor, deschiderea unei crâşme ori a unei bănci. Extincţia masivă a unui comerţ pretenţios într-o lume aflată într-o cursă nebună după profit atinsese Oradea într-o asemenea măsură încât, după 2004, librăriile erau o specie pe cale de dispariţie. Invazia supermarketurilor a adus o oarecare compensare a lipsei de carte prin raioanele speciale din incinta lor. Comerţul cu căruciorul printre chiloţi la pachet, macaroane şi detergenţi doi-în-unul nu a reuşit însă niciodată să înlocuiască aerul elevat, aproape aristocratic al vechilor librării burduşite de cărţi.

Sub acest generic s-a inaugurat recent, la Grădiniţa cu Program Normal (GPN) Nucet, un centru de resurse pentru educaţie şi dezvoltare (CRED). Amenajarea şi dotarea centrului s-au făcut din fonduri de la Guvernul României şi Banca Europeană de Dezvoltare, în cadrul Proiectului pentru "Reforma educaţiei timpurii", ce se desfăşoară la nivel naţional începând din 2005 şi se va termina în 2011.