CALENDARUL ZILEI
Au trecut 129 de zile din anul 2008
Mai sunt 237 zile până în anul 2009
Soarele răsare la ora 06.05 şi apune la ora 20.54
Calendarul ortodox: Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nicolae la Bari; Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor.
Calendarul greco-catolic: Sf. Pf. Isaia; Sf. M. Cristofor.
MAXIMA ZILEI: "Căminul este locul unde, când trebuie să te duci acolo, ceilalţi sunt obligaţi să te primească". Robert Frost
Ziua Europei.
1688 - Mihai Apafi I, principele Transilvaniei (1661 - 1690), a fost silit să accepte protecţia împăratului şi să cedeze cetăţile Chioar, Hust, Gurghiu şi Braşov.
1883 - S-a născut filosoful José Ortega y Gasset. (m. 1955)
1877 - Sesiunea solemnă a Adunării Deputaţilor, care proclamă independenţa de stat a României. Mihail Kogălniceanu, declară în Parlament că suntem "în stare de rezbel", că suntem "dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Adunarea Deputaţilor votează o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că "rezbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială".
1877 - Adunarea Deputaţilor a votat proiectul de lege privind instituirea ordinului "Steaua României" (cu cinci clase - cavaler, ofiţer, comandor, mare ofiţer, mare cruce), destinat în principal, recompensării celor remarcaţi prin fapte excepţionale pe câmpul de luptă.
1883 - A murit preotul şi istoricul Gavril Pop, membru al Societăţii Academice Române. (n. 1818)
1895 - S-a născut Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filosof, membru titular (28 mai 1936); al Academiei Române. (m. 1961)
1918 - A murit poetul George Coşbuc. (n. 1866)
1919 - S-a născut compozitorul Mircea Chiriac. (m. 1994)
1928 - A murit compozitorul Constantin Dimitrescu. (n. 1847)
1937 - S-a născut Ionel Haiduc, chimist, preşedinte al Academiei Române (5 aprilie 2006); membru corespondent (1990) şi membru titular al Academiei Române (1991); vicepreşedinte al Academiei Române (13 febr. 1998 - 17 mart. 2000); preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române (1995 - 2006); membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2002) şi al Academiei de Ştiinţe din Ungaria (2007).
1937 - S-a născut Ion Iovan, poet şi prozator.
1939 - S-a născut marele tenismen şi om de afaceri Ion Ţiriac.
1945 - S-a născut compozitorul Marius Ţeicu.
1946 - A murit criticul literar Pompiliu Constantinescu. (n. 1901)
1953 - A murit Theodor Fuchs, pianist, compozitor, critic muzical şi pedagog. (n. 1873)
1958 - S-a născut actorul Cristian Şofron.
1972 - A avut loc, la Galaţi, dezvelirea unei statui a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, realizată de sculptorul Ion Jalea.
1979 - La cea de-a XII-a ediţie a Campionatului european de gimnastică feminin de la Copenhaga (Danemarca), Nadia Comăneci a câştigat, pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut - performanţă unică în istoria competiţiei; a cucerit în acelaşi timp două medalii de aur.
1994 - România a obţinut statutul de partener asociat al Uniunii Europei Occidentale.
1994-Vizita oficială în România a preşedintelui Albaniei, Sali Berisha;
semnarea Tratatului de înţelegere, colaborare şi bună vecinătate dintre România şi Albania.
2005 - Preşedintele Traian Băsescu a participat, la Moscova, la ceremoniile consacrate celei de-a 60-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste (9 mai 1945), la invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, prilej cu care a avut o scurtă întrevedere cu preşedintele SUA, George W. Bush. La ceremonii a fost prezent şi fostul suveran al României, Mihai I.
2005 - Comuna Chitila din judeţul Ilfov a devenit oraş, în urma votului acordat de deputaţi.
2008 - Ediţia a doua a Festivalului Naţional de Teatru Medieval pentru elevi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.