Azi, 3 iunie

Calendar ortodox: Sf. Mc. Luchilian şi cei împreună cu dânsul; Sf. Clotilda, regina francilor; Sf. Kevin, stareţul din Glendalough
Calendar greco-catolic: Sf. M. Lucilian şi Paula cu fiii lor


Maxima zilei: "Viaţa nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici chiar atât de rea pe cât pare." Guy de Maupassant
1267 - Prima menţiune documentară a municipiului Mediaş.
1519 - Tratat încheiat între Papa Leon al X-lea şi domnii români, Neagoe Basarab, al Ţării Româneşti (1512-1521), şi Ştefăniţă, al Moldovei (1517-1527), care se obligau să ia parte, alături de ceilalţi principi creştini la luptele antiotomane.
1875 - Marea Britanie: A fost folosit pentru prima dată telefonul, de către inventatorul Alexander Bell.
1875 - A murit compozitorul francez Georges Bizet. (n. 1838)
1904 - S-a născut Athanase Joja, filosof, logician, academician, membru titular al Academiei Române; preşedinte şi vicepreşedinte al Academiei Române; preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Economice şi Juridice a Academiei Române. (m. 1972)
1906 - S-a născut istoricul literar Jean Livescu, membru corespondent al Academiei Române. (m. 1996)
1916 - S-a născut inginerul agronom Mircea D. Moţoc, membru titular al Academiei Române. (m. 2006)
1922 - A murit, la mînăstirea Agapia, scriitorul Duiliu Zamfirescu, unul
dintre întemeietorii romanului românesc modern. (n. 30 oct. 1858)
1944 - A murit Nicolae G. Rădulescu-Niger, prozator, dramaturg şi poet. (n. 1861)
1950 - S-a născut Dan Constantinescu, artist plastic.
1954 - S-a născut Alice Georgescu, critic de teatru, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) - Secţia Română (nov. 2008).
1965 - Astronautul Edward White a devenit primul american care a părăsit nava "Gemeni - Titan 4" şi a păşit în spaţiul cosmic, ataşat de o coardă.
1970 - O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Wisconsin, SUA, sub conducerea savantului indian Gobind Khorana, a reuşit să producă în laborator prima genă artificială.
1972 - S-a născut Aurelian Temişan, solist de muzică uşoară.
1977 - A murit medicul Theodor Burghele, membru titular (1963) şi
preşedinte (1976-1977) al Academiei Române (1963). (n. 1905)
1987 - A murit Gheorghe Ivănescu, lingvist, membru al Academiei
Române. (n. 1912)
2002 - S-a desfăşurat, la Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului
Internaţional de Film Transilvania (TIFF), destinat în exclusivitate filmelor de lungmetraj.