Calendar creștin ortodox: Sfântul Lavrentie (post)

Calendar greco-catolic: Sf. arhid. m. Laurențiu


REMEMBER 10 AUGUST

  • 1500: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a dăruit Mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită.
  • 1519: Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii. Subcomandantul basc Juan Sebastián Elcano va finaliza expediția după moartea lui Magellan în Filipine.
  • 1534: A început înălțarea Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.
  • 1675: A fost înființat „Observatorul Regal din Greenwich”. În 1948 observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s-a păstrat până în prezent, și este înconjurată de un parc în centrul Londrei.
  • 1792: Revoluția franceză: Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele Ludovic al XVI-lea este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă - „a doua revoluție”.
  • 1793: Muzeul Luvru este deschis oficial la Paris, Franța.
  • 1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică „Stern Brothers” primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor.
  • 1875: Este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august), sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.
  • 1897: Chimistul german Felix Hoffmann descoperă un mod îmbunătățit de sinteză a acidului acetilsalicilic (aspirina).
  • 1912: Virginia Woolf s-a căsătorit cu scriitorul Leonard Sidney Woolf.
  • 1913: Are loc Pacea de la București, care consfințește sfârșitul războiului și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia își împart Macedonia, iar România anexează Cadrilaterul.
  • 1919: În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.
  • 1920: S-a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul otoman. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României. Tratatul nu a intrat în vigoare.
  • 1929: S-a născut Tamara Buciuceanu-Botez, actriță română de teatru și film (d. 2019)
  • 1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din București.
  • 1990: Sonda Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare.
  • 2003: Cosmonautul rus Juri Iwanowitsch Malentschenko aflat pe Stația Spațială Internațională, în spațiu, se căsătorește cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.
  • 2018: Intervenție în forță a jandarmilor la un miting antiguvernamental în Piața Victoriei din București, după ce unii protestatari au forțat gardurile și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către jandarmi. Aceștia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene și tunuri de apă. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Parchetul Militar s-a autosesizat și a deschis dosar penal privind intervenția jandarmilor la protestele din Piața Victoriei.