Azi, 9 ianuarie 2023
Calendar ortodox: Sf. Mc. Polieuct; Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei
Calendar greco-catolic: Sf. m. Polieuct
Remember 9 ianuarie
1916: Primul Război Mondial: Bătălia de la Gallipoli se încheie cu o victorie a Imperiului Otoman, când ultimele forțe aliate sunt evacuate din peninsulă.
1917: Primul Război Mondial: Consiliul de război german a hotarât angajarea războiului submarin fără restricții (începând cu 1 februarie 1917).
1923: Franța anunță public că Germania nu și-a îndeplinit obligația de cărbune datorată.
1927: Un incendiu la cinematograful Laurier Palace din Montreal, Quebec, Canada, a ucis 78 de copii.
1937: Primul număr al revistei Look este scos pe piață în Statele Unite ale Americii.
1938: Prințul Paul al Greciei (viitor rege al Greciei) se căsătorește la Atena cu Frederica de Hanovra.
1941: Bombardierul britanic Avro Lancaster este testat în primul său zbor. Aeronava va fi produsă în număr mare pentru Royal Air Force.
1954: Inaugurarea Teatrului de Operă și Balet din București, azi Opera Națională Română.
1964: În zona canalului Panama a fost identificată una dintre cele mai ample mișcări anti-americane.
1968: Crearea "Organizației Țărilor arabe Exportatoare de Petrol" (OPEC).
1992: Primele descoperiri de planete extrasolare sunt anunțate de astronomii Aleksander Wolszczan și Dale Frail. Ei au descoperit două planete care orbitează pulsarul PSR 1257+12.
2000: În Uzbekistan au loc alegeri prezidențiale: Islam Karimov este acreditat cu 99% din voturi.
2005: Alegeri în Statul Palestina pentru înlocuirea lui Yasser Arafat, mort pe 11 noiembrie 2004.
2006: Un elicopter aparținând SMURD s-a prăbușit în apropierea aeroportului din Iași; patru persoane și-au pierdut viața.
2007: CEO-ul Apple, Steve Jobs, prezintă iPhone-ul original la o conferință principală în San Francisco.
2021: Zborul Sriwijaya Air 182 se prăbușește la nord de Jakarta, Indonezia, ucigând toate cele 62 de persoane de la bord.
Nașteri
1554: Papa Grigore al XV-lea (d. 1623)
1807: Elena Pavlovna de Württemberg, Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei (d. 1873)
1822: Carol Benesch, arhitect român de origine sileziană (d. 1896)
1829: Franz Friedrich Fronius, profesor, biolog și etnolog sas din Transilvania (d. 1886)
1854: Lady Randolph Churchill, mama lui Winston Churchill (d. 1921)
1890: Karel Čapek, dramaturg și romancier ceh (d. 1938)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.