Azi, 7 decembrie
Calendar ortodox: Sf. Muceniţă Filoteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ierarh Ambrozie al Mediolanului (Milano, Italia) (Dezlegare la peşte)
Calendar greco-catolic: Df. aep. Ambrozie al Milanului
Maxima zilei: "Atacă şi munţii atunci când ai dreptate." Constantin GIURESCU
Reţeta zilei
Chiftele din varză şi cartofi
Ingrediente: O varză mică, trei linguri de făină albă, doi cartofi mari, o linguriţă usturoi praf, o mână de mărar tocat, jumătate linguriţă piper negru, ulei, sare.
Preparare: Se toacă foarte mărunt varza, apoi se freacă cu sare şi se opăreşte în apa fiartă sau se lasă până iese apa. Se rad pe răzătoarea mică cei doi cartofi, se amestecă bine cu varză şi se stoarce amestecul de lichidul suplimentar. Se amestecă într-un castron cu usturoiul praf, făina, sare, piper şi verdeţuri. Se formează chifteluţe care se tăvălesc prin făină sau pesmet şi se prăjesc ulterior în ulei incins. După ce se scot din tigaie se pun pe un şervet la scurs.
REMEMBER 7 DECEMBRIE
Ziua internaţională a aviaţiei civile.
1784 - Armata habsburgică a înfrânt rezistenţa ţărănimii şi a ocupat Abrudul, apoi Câmpenii. Horea şi Cloşca s-au refugiat în munţi.
1815 - Franţa: A fost executat mareşalul Michel Ney. S-a remarcat în mod deosebit în războaiele napoleoniene de la Jena (1806) şi Friedland (1807) şi în campania împotriva Rusiei (1812). (n. 1769)
1881 - A fost întemeiată "Societatea politehnică din România"; primul preşedinte a fost Dimitrie Frunză.
1894 - S-a născut dramaturgul Ion Luca. (m. 1972)
1905 - S-a născut astrofizicianul american Gerard Pieter Kuiper. (m. 1973)
1911 - S-a născut actriţa Tanţi Cocea. (m. 1990)
1935 - S-a născut Sorin Titel, prozator şi eseist. (m. 1985)
1939 - S-a născut istoricul Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române (17 dec. 1999).
1970 - Adunarea Generală a ONU a aprobat 'Tratatul privind denuclearizarea fundului mării', semnat la Moscova, Washington şi Londra, la 11 febr. 1971.
1975 - A murit scriitorul american Thornton Wilder, laureat al premiului Pulitzer pe anul 1926. (n. 1897)
1990 - SUA: A murit actriţa Joan Bennett. (n. 1910)
1995 - Şedinţa Consiliului Executiv al Internaţionalei Socialiste, la Bruxelles. Cu această ocazie, PD este primit ca membru cu vot consultativ în Internaţionala Socialistă, iar PSDR-ului i se confirmă statutul de membru cu vot consultativ.
1998 - România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia europeană asupra achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de persoane individuale şi Convenţia europeană anti-doping.
2000 - A avut loc, la Nisa, summitul UE vizând adoptarea de reforme pentru continuarea extinderii UE.
2006 - Theodor Stolojan a anunţat lansarea Partidului Liberal Democrat (PLD).
2007 - A murit prozatorul Marius Tupan. (n. 1945)
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
MĂNÂNCĂ ROAGĂ-TE IUBEŞTE - A.P.-12
PREMIERĂ
orele: 15.30; 18.30; 21.00
MEGAMIND - 3D - A.P.-12
AVANPREMIERĂ
ora: 19.15
CRONICILE DIN NARNIA: CĂLĂTORIE PE MARE CU ZORI DE ZI
AVANPREMIERĂ
ora: 19.15
SPĂRGĂTORUL DE NUCI - 3D - A.P.-12
PREMIERĂ
orele: 14.30; 17.00; 21.30
HARRY POTTER ŞI TALISMANELE MORŢII: PARTEA 1 - digital A.P. 12
orele: 16.15; 21.00; 21.45
SOROCUL - N 15
ora: 17.30
TREI ZILE DE COŞMAR - N. 15
orele: 15.00; 19.45; 22.15
REŢEAUA DE SOCIALIZARE - N-15
PREMIERĂ
orele: 13.45; 18.00; 22.30
TU, DIN NOU! - A.G.
orele: 16.00; 20.30
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă astăzi, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul "Maitreyi", în regia lui Chris Simion.
Teatrul de Stat Oradea - Trupa Szigligeti prezintă astăzi, de la ora 19.00, la Cinema Libertatea, povestea muzicală "Război pentru o stea".
Minima moralia
* O cioară survola o cale ferată. La un moment dat vede o surată zdrobită de un tren. Se uită indignată cu un ochi şi zice:
- E, ce să zic, Anna Karenina!
* - Ospătar, fii amabil, spune clientul, am comandat o friptură cu os!
- Da, domnule, v-am adus-o. Care este problema?
- Vrei să vezi dacă nu cumva carnea a rămas în bucătărie?
La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere colega noastră NICOLETA SEUCHE, IONEL ŞIPOŞ (n. 1956) - secretar al Primăriei comunei Viişoara şi dr. TEODOR MICLEA (n. 1949) - medic primar, coordonatorul Compartimentului dermato-venerologie din cadrul Spitalului municipal Salonta.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.