Calendar creștin ortodox: † Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor; Sfântul Ilarion cel Nou      

Calendar greco-catolic: Înălțarea Domnului și Dumnezeului nostru Isus Hristos  Sf. cuv. Visarion Taumaturgul; Sf. cuv. Ilarion cel Nou  

REMEMBER 6 IUNIE

1808: Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte este încoronat rege al Spaniei.

1809: Suedia promulga o nouă Constituție, care restabilește puterea politică pentru Ståndsriksdagen, după 20 de ani de absolutismul luminat. În același timp, Carol al XIII-lea este ales pentru a-i succeda lui Gustav Adolf al IV-lea, ca rege al Suediei.

1871: S-a născut Nicolae Iorga, istoric, enciclopedist, memorialist, prim-ministru, parlamentar, profesor universitar și academician român (d. 1940)

1883: A murit Ciprian Porumbescu, compozitor și dirijor român (n. 1853)

1897: S-a născut A. Marțian Pop, actor și regizor român (d. 1969)

1899: S-a născut Franz Liebhard, poet român (d. 1989)

1917: S-a născut Ion Rațiu, politician român (d. 2000)

1925: A fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler".

1930: Restaurația carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în țară, intrând ilegal, cu pașaport fals.

1931: A murit Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român (n. 1862)

1931: S-a născut Miron Georgescu, poet român

1932: Alexandru Vaida-Voievod a fost ales președinte al Consiliului de Miniștri (6 iun.-10 aug. 1932).

1941: S-a născut Ilie Pârvu, filosof român

1942: Al doilea război mondial: SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșându-se, în zilele următoare, expedițiile aeriene americane asupra țării noastre, în special asupra Prahovei.

1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia Normandiei. Ziua Z sub numele de cod Operation Overlord începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța.

1946: A murit Mircea Dem. Rădulescu, poet și dramaturg român (n. 1889)

1946: S-a născut Jeana Gheorghiu, jurnalistă română (d. 2007)

1956: S-a născut Eugen Nicolicea, politician roman

1956: S-a născut Björn Borg, jucător suedez de tenis

1960: București: Atleta Iolanda Balaș a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m.

1961: Primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român Valeriu Bularca. 1968: A murit Robert F. Kennedy, senator de New York, fratele președintelui John F. Kennedy (n. 1925)

1976: S-a născut Adrian-Miroslav Merka, politician român

1987: A fost dat în folosință pasajul Unirea din Capitală.

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

31 mai – 6 iunie 2019

Aladdin 3D AG

Vineri – Marți: ora 21.00

Miercuri-Joi: ora 18.40

Aladdin DUB 3D  AG

Vineri – Marți: orele 16:10; 18:35

Miercuri – Joi: ora 16:05

Vineri – Sâmbăta: orele 12:00; 14:15

Duminica – Marți: ora 14:15

Miercuri: orele: 12:00; 14:15

Joi: ora 14:15

Avengers: Endgame 3D AP12

Vineri: ora 9:25

Vineri – Marți: orele 16:40; 21:50

Miercuri – Joi: ora 21:05

Booksmart 2D N15

Vineri – Marți: ora 19:55

Miercuri – Joi: ora 16:40

Brightburn 2D N15

Vineri – Marți: ora 13:05

Joi: ora 13:05

Dumbo DUB 3D AG

Vineri: ora 10:20

Five Feet Apart 2D AP12

Vineri: ora 14:55

Luni – Marți: ora 14:55

Godzilla: King of the Monsters 3D PREMIERĂ N15

Miercuri: ora 11:10

Vineri – Sâmbătă: orele 12:30; 15:00; 17:30; 20:00; 22:30

Duminică: orele 12:25; 15:00; 17:30; 20:00; 22:30

Luni – Joi: orele 12:30; 15:00; 17:30; 20:00; 22:30

Vineri: ora 11:20

Sâmbătă – Duminică: ora 11:10

John Wick: Chapter 3 - Parabellum 2D N15

Miercuri – Joi: orele 19:35; 22:00

Vineri: orele 15:25; 19:35; 22:00

Sâmbătă – Duminică: orele 19:35; 22:00

Luni – Marți: orele 15:25; 19:35; 22:00

Vineri: orele 13:25; 18:05

Sâmbătă: orele 13:15; 15:35; 18:05

Duminică: orele 13:25; 15:40; 18:05

Luni – Marți: orele 13:25; 18:05

Miercuri – Joi: orele 13:15; 15:35; 18:05

Ma 2D AVANPREMIERĂ N15

Miercuri – Joi: ora 22:20

Manou the Swift DUB 2D AG

Vineri: ora 11:40;

Sâmbătă: ora 11:30

Duminică: ora 11:45

Miercuri: ora 11:30

Vineri: ora 10:20

Luni – Marți: ora 12:30

Manou the Swift DUB HUN 2D AG

Marți: ora 13.45

Pokemon Detective Pikachu 3D AVANPREMIERĂ AG

Miercuri – Joi: ora 15:50

Sâmbătă – Duminică: ora 15:50

Pokemon Detective Pikachu DUB 3D AVANPREMIERĂ AG

Sâmbătă – Duminică: ora 10:35

Miercuri – Joi: ora 13:40

Sâmbătă – Duminică: ora 13:40

Miercuri: ora 10:35

Princess Emmy DUB 2D  AG

Miercuri: ora 13.10

Rocketman 2D PREMIERĂ N15

Vineri: ora 15:50

Luni – Marți: ora 15:50

Vineri: orele 19:05; 21:20

Sâmbătă – Duminică: orele 14:50; 19:05; 21:20

Luni – Marți: orele 19:05; 21:20

Miercuri – Joi: orele 14:50; 19:05; 21:30

Terra Willy: Planete inconnue DUB 3D PREMIERĂ AG

Vineri – Luni: orele 12:40; 14:25

Marți: ora 12:40

Miercuri – Joi: ora 17:50

Sâmbătă – Duminică: ora 10:45

Miercuri: ora 10:45

Vineri – Marți: ora 17:50

Miercuri – Joi: ora 12:35; 14:20

The Hustle 2D AP12

Vineri – Marți: orele 20:30; 22:20

Miercuri – Joi: ora 20:30

Vineri – Duminică: orele 11:15; 17:10

Luni – Marți: ora 17:10

Miercuri: orele 11:15; 17:10

Joi: ora 17:10

Wonder Park DUB 3D AG

Marți: ora 14:30

Vineri: ora 13:45

Luni: ora 13:45

Sâmbătă: ora 10:25

Miercuri: ora 10:25

Joi: ora 12:40

X-Men: Dark Phoenix 3D AVANPREMIERĂ AP12

Miercuri – Joi: orele 18:30; 20:40; 22:50