Azi, 6 februarie
Calendar creștin ortodox: Sfinții Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol și Fotie
Calendar greco-catolic: Sf. ep. Vucol al Smirnei; Sf. m. Iulian
REMEMBER 06 FEBRUARIE
131: Roșia Montană este atestată documentar (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior)
1695: S-a născut Nicolaus II Bernoulli, matematician elvețian (d. 1726)
1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură : „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena". Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.
1857: Apare, la București, ziarul unionist „Concordia", care, în același an, își schimbă denumirea în „Românul" (director C.A. Rosetti).
1866: B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul" (apare până la 6 iulie 1866).
1867: S-a născut Dimitrie Voinov, zoolog, histolog și citolog român, membru al Academiei Române (d. 1951)
1881: S-a născut Ștefan Ionescu, politician și general român
1885: Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor.
1886: Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numit germaniu.
1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, colecționar și critic de artă român de etnie armeană (d. 1962)
1891: S-a născut Adrian Maniu, poet român (d. 1968)
1897: S-a născut Constantin T. Nicolau, medic român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1973)
1898: A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române" compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)
1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor și ziarist român, membru (1955) al Academiei Române (d. 1993)
1911: S-a născut Ronald Reagan, președinte al SUA în perioada ianuarie 1981 – ianuarie 1989 (d. 2004)
1912: S-a născut Eva Braun,fotograf german,iubita și mai apoi soția lui Adolf Hitler (d. 1945)
1916: S-a născut Gabriel Țepelea, istoric literar român, membru al Academiei Române (d. 2012)
1918: Femeile britanice peste 30 de ani primesc drept de vot.
1924: Legea persoanelor juridice preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale.
1945: Decret-lege privind statutul naționalităților, potrivit căruia toți cetățenii sînt egali în fața legii și se bucură de aceleași drepturi civile și politice, fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naționalismului.
1952: Elisabeta a II-a devine regină a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea.
1954: Compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL
1968: S-a născut Cătălin Crișan, interpret român de muzică ușoară
1990: La Tribunalul Municipal București se înregistrează cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naționale, președinte Ion Iliescu.
1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.
1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei „inițiative" (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariati, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale, activități prestate de persoane fizice în mod independent).
1991: Ministerul Român de Externe dă o declarație prin care propunea desființarea, pînă la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia. Toate statele membre ale pactului ceruseră același lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilității Tratatului de la Varșovia (încheiat la 15 mai 1955).
1992: A murit Caius Iacob, matematician român, membru al Academiei Române și al Societății Matematice Franceze (n. 1912)
1993: A murit George Ciorănescu, poet, traducător, prozator român (n. 1918)
1993: A murit Dan Constantinescu, compozitor român (n. 1931)
1995: A murit Nicolae Simionescu, biolog român, membru al Academiei Române (n. 1926)
2003: Președintele american, George W. Bush, afirmă că „jocul s-a încheiat pentru Irak, iar Saddam Hussein va fi oprit".
2017: Regina Elisabeta a II-a a marcat a 65-a aniversare ca suveran, devenind singurul monarh britanic care celebrează Jubileul de Safir.
2018: Compania spațială americană SpaceX a lansat cu succes racheta Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele.
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
31/01/2020 - 06/02/2020
1917 2D AP12
Vineri: orele 13:35; 15:40; 22:00
Vineri – Marți: orele 18:20; 20:35
Sâmbătă: orele 15:35; 22:00
Sâmbătă – Duminică: ora 13:05
Duminică: ora 11:35; 15:35; 22:00
Luni – Marți: orele 13:35; 15:30; 21:55
Miercuri: ora 11:30
Miercuri – Joi: orele 15:00; 17:10; 19:20; 21:35; 22:35
5Gang: Un altfel de Crăciun 2D AP12
Vineri: orele 13:20; 17:20
Luni – Marți: orele 12:50; 17:25
Miercuri – Joi: ora 13:10
Bad Boys for Life 2D N15
Vineri: ora 18:45
Vineri – Joi: orele 13:00; 15:20; 17:40; 20:00; 22:20
Sâmbătă – Duminică: orele 11:10; 18:45
Luni – Marți: ora 18:45
Miercuri: ora 10:55
Bad Boys for Life DUB HUN 2D N15
Vineri: orele 15:00; 19:15
Sâmbătă – Marți: ora 19:15
Sâmbătă – Joi: ora 14:45
Miercuri – Joi: ora 19:30
Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn 2D Avanpremiera AP12
Miercuri: orele 12:45; 15:30
Miercuri – Joi: orele 18:25; 20:30
Joi: orele 13:35; 15:35
Dolittle DUB 3D AG
Vineri: orele 12:20; 14:10
Sâmbătă – Duminică: orele 10:30; 12:20; 14:10
Luni – Marți: orele 12:20; 14:10
Miercuri: orele 10:30; 12:20; 14:10
Joi: orele 12:20; 14:10
Dolittle DUB HUN 3D AG
Vineri – Joi: ora 16:30
Frozen II DUB 3D AG
Vineri: orele 12:30; 17:50
Sâmbătă – Duminică: orele 10:20; 13:45; 17:45
Luni – Marți: orele 12:30; 17:45
Miercuri: orele 10:20; 13:40; 17:35
Joi: orele 12:25; 17:35
Jumanji: The Next Level 3D AP12
Vineri: ora 19:45
Luni – Marți: ora 19:40
Knives Out 2D AP12
Vineri – Marți: ora 21:35
Like a Boss 2D AP12
Vineri: ora 15:10
Sâmbătă – Duminică: ora 17:05
Luni – Marți: ora 15:45
Luni – Joi: ora 17:00
Little Women 2D Avanpremiera AG
Sâmbătă – Duminică: ora 19:35
Miercuri – Joi: orele 18:40; 21:55
Paw Patrol: Ready, Race, Rescue DUB 2D Premiera AG
Sâmbătă – Duminică: orele 10:25; 11:45; 13:25; 16:35; 17:55
Paw Patrol: Ready, Race, Rescue DUB HUN 2D Premiera AG
Sâmbătă - Duminică 10:20; 15:15
Spies in Disguise DUB 3D AG
Sâmbătă – Duminică: ora 11:00
Miercuri: ora 11:05
The Gentlemen 2D Premiera AP12
Vineri: orele 12:50; 14:25
Vineri – Marți: ora 21:05
Vineri – Joi: orele 16:00; 18:10; 20:20; 22:30
Sâmbătă – Duminică: orele 12:10; 14:20
Luni – Marți: orele 13:25; 14:25
Miercuri: orele 10:45; 12:10; 14:20; 21:05
Joi: orele 12:40; 14:20; 21:05
The Grudge 2D N15
Vineri – Marți 22:45
Comentarii
Nu există nici un comentariu.