Azi, 5 ianuarie
Calendar ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Teotempt şi Sf. Mc. Teona; Cuv. Sinclitichia (Ajunul Bobotezei) (Post negru)
Calendar greco-catolic: Sf. M. Teopempt şi Teona; Cuv. Sinclitica.
Ajunul Botezului Domnului. Post şi ajun.
Maxima zilei: "Pacea este o comoară pe care nu o putem preţui îndeajuns". Charles de-Orleans
Reţeta zilei
Chiftele din varză şi cartofi
Ingrediente: O varză mică, trei linguri de făină albă, doi cartofi mari, o linguriţă usturoi praf, o mână mărar tocat, jumătate linguriţă piper negru, ulei, sare.
Preparare: Se toacă foarte mărunt varza, apoi se freacă cu sare şi se opăreşte în apă fiartă sau se lasă până iese apa. Se dau pe răzătoarea mică cei doi cartofi, se amestecă bine cu varza şi se stoarce amestecul de lichidul suplimentar. Se amestecă într-un castron cu usturoiul praf, făina, sarea, piperul şi verdeţurile. Se formează chifteluţe care se tăvălesc prin făină sau pesmet şi se prăjesc ulterior în ulei încins. După ce se scot din tigaie se pun pe un şervet la scurs.
REMEMBER 5 IANUARIE
1393 - S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386-1418), şi sultanul Baiazid I. Tratatul prevedea ca "Principatul Valahiei" să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război şi pace cu vecinii săi şi să încheie tratate de prietenie cu ei şi să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi.
1499 - Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504), a refuzat să plătească tribut turcilor.
1589 - Franţa: A murit regina Franţei, Catherina de Medici (1547-1559). (n. 1519)
1716 - Nicolae Mavrocordat a fost numit domn în Ţara Românească. S-a instaurat regimul fanariot în Ţara Românească.
1828 - S-au deschis cursurile Şcolii "de româneşte şi latineşte" de la Mănăstirea "Trei Ierarhi" din Iaşi, sub conducerea lui Iordache Săulescu.
1859 - Adunarea Electivă a Moldovei l-a ales, în unanimitate, ca domn pe Alexandru Ioan Cuza.
1874 - S-a născut medicul american Joseph Erlanger, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1944. (m. 1965)
1878 - S-a născut prozatorul Emil Gârleanu. (m. 1914)
1889 - S-a născut compozitorul Ioan Chirescu. (m. 1980)
1889 - SUA: Prima menţiune a cuvântului "hamburger".
1896 - S-a născut actorul George Calboreanu. (m. 1986)
1909 - S-a născut poetul Bazil Gruia. (m. 1995)
1914 - A avut loc, la Ploieşti, primul Congres de sine stătător al sindicatelor (cu participarea a 79 de delegaţi).
1924 - Walter P. Chrysler lansează pe piaţă automobilul Chrysler Six.
1934 - S-a format un nou guvern liberal, în frunte cu liderul "tinerilor" liberali, Gheorghe Tătărescu.
1943 - S-a născut Florian Lungu, critic muzical de jazz.
1944 - "London Daily Mail" a devenit primul ziar cu ediţii pe cele două maluri ale Atlanticului.
1949 - S-a născut scriitorul Leo Butnaru.
1961 - Inaugurarea Teatrului de Comedie din Bucureşti; primul director a fost Radu Beligan (1961-1969).
1990 - S-a dat publicităţii Declaraţia FSN cu privire la drepturile minorităţilor naţionale, cărora le sunt garantate drepturile şi libertăţile individuale şi colective.
1990 - Consiliul Frontului Salvării Naţionale a dat Decretul-lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române.
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
VIAŢA AŞA CUM E EA - AP.12
orele: 12.45; 17.15; 19.30; 21.45
ILUZIONISTUL - A.G.
ora: 15.00
CĂLĂTORIILE LUI GULIVER - 3D - A.G.
PREMIERĂ
orele: 12.15; 14.00; 18.15; 20.30
TRON: MOŞTENIREA - 3D - N.15
orele: 15.45; 22.15
O FAMILIE DE COŞMAR - A.G.
orele: 13.15; 15.30; 17.45; 20.00; 22.30
EUROPOLIS - A.P.-12
PREMIERĂ
orele: 16.45; 21.15
CRONICILE DIN NARNIA: CĂLĂTORIE PE MARE CU ZORI DE ZI 3D - A.G.
orele: 12.00; 14.15; 18.45
PĂCĂTOASA - A.P.-12
orele: 12.30; 14.30; 19.00
MĂNÂNCĂ, ROAGĂ-TE, IUBEŞTE - A.P.-12
orele: 16.15; 21.00
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă astăzi, între orele 9.00-19.00, la Galeria de artă Arcadia, expoziţia personală Gavrutza Tibor.
Minima moralia
* Un om îşi duce crocodilul într-un bar şi-l întrebă pe barman:
- Serviţi şi avocaţi?
- Bineînţeles.
- Atunci o bere pentru mine şi un avocat pentru crocodilul meu!
* Colegii de celulă către un nou venit:
- Cu ce te-au prins?
- Am copiat melodii de pe net.
* Două clătite în deşert. Una se împiedică şi îi sare gemul.
La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere JOSZEF BALAZSI (n. 1964) - primarul comunei Şimian.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.