Azi, 4 martie
Calendar ortodox: Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi Iuliana, sora lui (zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză).
Calendar greco-catolic: Cuv. Gherasim de la Iordan. Hart lactate.
Maxima zilei: "Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune." William SHAKESPEARE
Reţeta zilei
Paste cu praz şi dovlecei
Ingrediente: 400 g paste, 2 fire mici de praz, 2-3 dovlecei mici, 300 g ciuperci asortate, 3 linguri ulei de măsline, 2 linguriţe busuioc, 3-4 căţei de usturoi, 1/2 cană de apă, sare şi piper după gust.
Preparare: Se căleşte prazul feliat subţire în ulei încins, 1-2 minute. Se adaugă dovlecelul tăiat tot felii subţiri şi se călesc împreună cam 1 minut. Apoi se pune usturoiul feliat, sarea, piperul, busuiocul, se adaugă ciupercile şi apa şi se amestecă bine. Se lasă amestecul pe foc până se înmoaie dovlecelul. Pastele se fierb în multă apă cu sare (1 litru de apă la 100 g de paste, sarea se pune numai când apa începe să fiarbă, tot atunci se pune şi pastele, se lasă să fiarbă cu 1 minut mai puţin decât timpul de fierbere indicat pe ambalaj), se scurg fără limpezire, ca sosul să adere la paste. Se pot pune în sosul de paste 2-3 linguri din apa în care au fiert pastele.
REMEMBER
Ziua mondială de rugăciune a femeilor.
1461 - Războiul celor două roze: Regele Henric al VI-lea al Angliei, care aparţinea casei Lancaster, este detronat de către vărul său, care va deveni regele Eduard al IV-lea şi care aparţinea casei York.
1665 - Regele Angliei, Charles al II-lea, declară război Ţărilor de Jos.
1678 - S-a născut Antonio Vivaldi, compozitor italian (d. 1741).
1789 - Intrarea în vigoare a Constituţiei SUA.
1801 - Thomas Jefferson a depus juramântul ca preşedinte al SUA, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington.
1821 - Revoluţia de la 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina.
1832 - A murit Jean-François Champollion, egiptolog francez (n. 1790).
1852 - A murit Nicolai Vasilievici Gogol, scriitor rus (n. 1809).
1875 - S-a născut Mihály Károlyi, fost prim ministru şi preşedinte al Ungariei (d. 1955).
1882 - S-a născut Nicolae Titulescu, jurist, diplomat şi om politic român (d. 1941).
1907 - Rascoala ţărănească din 1907: Peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrund în Botoşani, unde au loc ciocniri sângeroase cu armata.
1915 - Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franţei şi Angliei la Petrograd un memorandum în care îşi exprimă hotărârea de anexare la Rusia a Constantinopolului şi a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Guvernele francez şi englez nu s-au împotrivit.
1923 - Se creeaza Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC), organizaţie extremistă, condusă de profesorul universitar A.C. Cuza, din care s-a desprins Garda de Fier.
1947 - Semnarea Tratatului de la Dunkerque, de alianţă între Franţa şi Marea Britanie.
1963 - La Paris, şase oameni sunt condamnaţi la moarte pentru conspiraţie de asasinat asupra preşedintelui Charles de Gaulle.
1975 - Charlie Chaplin este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
1977 - Se produce cel mai grav cutremur din România; peste 1.500 de victime.
- A murit Toma Caragiu, actor român de teatru şi film (n. 1925).
- A murit Alexandru Ivasiuc, prozator român (n. 1933).
- A murit A. E. Baconski, poet, prozator, eseist român (n. 1925).
- A murit Mihail Petroveanu, critic şi istoric literar român (n. 1923).
- A murit Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar român (n. 1923).
- A murit Alexandru Bocăneţ, regizor român de televiziune (n. 1944).
- A murit Doina Badea, interpretă româncă de muzica uşoară (n. 1940).
- Premiera la Bucureşti, pe scena teatrului „Lucia Sturdza Bulandra" a dramei istorice „Răceala", de Marin Sorescu.
1999 - A murit Vlad Muşatescu, scriitor şi traducptor român (n. 1922).
2007 - A murit Şerban Georgescu, compozitor român (n. 1952).
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
RANGO - A.G.
PREMIERĂ
orele: 15.00; 17.15; 19.30; 21.45
LEBĂDA NEAGRĂ - I.M.-18
orele: 16.00; 20.30
IADUL SE DEZLĂNŢUIE - 3D I.M.-18
orele: 18.15; 22.30
RANGO - digital dublat A.G.
PREMIERĂ
ora: 13.45
COANA MARE: AŞA TATĂ, AŞA FIU - A.P.-12
PREMIERĂ
orele: 15.30; 17.45; 20.00; 22.15
BURLESQUE: VIS ÎMPLINIT - A.G.
orele: 14.45; 19.15
NUMĂRUL PATRU - N-15
orele: 17.00; 21.30
FĂRĂ OBLIGAŢII - N-15
orele: 14.15; 16.30; 18.45; 21.00
RITUALUL - N-15
AVANPREMIERĂ
ora: 21.00
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia română prezintă astăzi, de la ora 10.00, la sediu, spectacolul "Greierele şi furnica".
Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Szigligeti" prezintă astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul "Arcadia", spectacolul "Mobil" de Sergi Belbel.
Minima moralia
* Un manelist şi un rocker sunt condamnaţi la moarte.
- Vreo ultimă dorinţă?
- Aş vrea să ascult un disc cu Guţă.
- De acord! Şi tu?
- Pe mine vă rog să mă omorâţi înaintea lui.
* Nelu, puţin afumat, merge la doctor, acuzând dureri de cap. Doctorul îl consultă, după care îi spune:
- Nu pot să pun un diagnostic bolii dumneavoastră, astăzi. Cred că de vină este alcoolul.
- Nicio problemă, domnule doctor, am să revin când sunteţi treaz...
* După primul zbor în afara dulapului, molia mică este întrebată de mamă:
- Ei, cum a fost?
- Bine, lumea s-a bucurat de mine, toţi aplaudau!
La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere FLORICA NEGRĂU - coregraf al Ansamblului Folcloric "Florile Bihorului" al Palatului Copiilor şi Elevilor Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.