Calendar creștin ortodoxSf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil; Aducerea moaştelor Sf. Cuv. Mc. Evdochia (Post)

Calendar greco-catolic: Sf. 7 tineri din Efes; Aducerea moaştelor Cuv. M. Eudochia; Sf. Ioan Vianney

 


 

REMEMBER 4 august

  • 1916 - A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă dintre România, pe de o parte, şi Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia, pe de altă parte, care prevedea, printre condiţiile intrării României în război de partea Antantei, şi satisfacerea dezideratului unirii cu ţara a teritoriilor româneşti anexate de Austro-Ungaria.
  • 1994 - A fost lansată campania de informare la Programul de Privatizare prin Ofertă Publică.
  • 1995 - Conducerea Armatei Române a participat, în Statele Unite ale Americii, la exerciţiul militar “Cooperative Nugget ’95”, organizat de Comandamentul Suprem Aliat al Atlanticului (SACLANT), prin Programul Parteneriatului pentru Pace.
  • 1996 - Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a promulgat legea privind acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate cu caracter permanent pentru România.
  • 1997 - Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat României un împrumut de 75 milioane de dolari, destinat finanţării celei de–a doua etape a Programului de Dezvoltare a Utilităţilor Municipale.
  • 1998 - La Cluj a fost înfiinţat primul Centru Regional de afaceri româno-francez.
  • 2001 - Rusia a aderat la Convenţia europeană asupra spălării de bani a Consiliului Europei, prin depunerea instrumentelor de ratificare a acestui text la Consiliu.
  • 2004 - Transferul autorităţii către un nou contingent de poliţişti militari români participanţi la operaţiunea “Antica Babilonia” a avut loc în câmpul din apropierea localităţii Nasiriya (Irak).
  • 2005 - Guvernul a aprobat regulamentul de aplicare a legislaţiei în domeniul funciar, printr-o hotărâre care reduce termenele prevăzute pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
  • 2008 - Fostul lider al PNG Gorj, Nicolae Mischie, a fost exclus din partid, deoarece a adus prejudicii electorale acestuia, iar rezultatele la alegerile din 1 iunie au fost sub aşteptările celor care l-au acceptat în fruntea PNG Gorj.

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

 

 

Adrift 2D  PREMIERĂ  AP12

Vineri-Marți: orele 15.05, 18.55, 20.50, 22.45

Miercuri: orele 17.00, 20.50, 22.45

Vineri-Joi: ora 11.35

 

Christopher Robin 2D PREMIERĂ AG

Vineri-Joi: ora 10.50, 12.05, 16.05, 18.00

 

Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation DUB 3D  

Viner- Joi:orele11.10, 13.05, 14.35, 16.30, 18.25

 

Incredibles 2 DUB 3D AG

Vineri-Joi: orele: 10.45, 12.15, 14.55, 17.20

 

Jurassic World: Fallen Kingdom 3D AP12

VineriMarți: ora 18.25

 

Mamma Mia! Here We Go Again 2D  AG

Vineri-Marți: orele 14.00, 20.00, 22.10

Miercuri-Joi: orele 14.00, 20.00   

 

Mission: Impossible. Fallout 3D PREMIERĂ AP 12

Vineri-Joi: orele 13.00, 15.45, 18.30, 19.45, 21.20, 22.30

 

Skyscraper 3D  AP 12

Vineri-Marți: orele 13.25, 17.30, 21.50

Miercuri-Joi: orele 13.25, 17.30

 

Tag 2D  N15

Vineri-Marți: ora 17.00

Miercuri-Joi: ora 15.05

 

The Darkest Minds 2D AVANPREMIERĂAP12

Miercuri-Joi: orele 18.55, 22.10

 

The Equalizer 2 2D  N15

Vineri-Marți: orele 15.15, 20.20, 22.40

Vineri-Joi: ora 12.45

Miercuri-Joi: orele 15.15, 19.25, 21.45

    

The Meg 3D AVANPREMIERĂ AP12

Miercuri-Joi: orele 20.20, 22.30