Calendar creștin ortodox: Sfinții Chir și Ioan - Duminica lui Zaheu

Calendar greco-catolic: Duminica 32 dR (a lui Zaheu). Sf. m. Chir și Ioan, doctori fără plată; (Sf. Ioan Bosco)

REMEMBER 31 IANUARIE

106: Se termină reconstrucția podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta, de către Apolodor din Damasc.

1418: A murit Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești

1834: Se deschide, la București, Școala de muzică vocală, de declamație și literatură a „Societății Filarmonice”.

1844: Emanciparea țiganilor aparținând așezămintelor bisericești și mănăstirilor de către Mihail Sturdza, Domnul Moldovei (1834-1849). La 14 ianuarie 1844, au fost eliberați și țiganii robi ai statului.

1891: În Portugalia a avut loc prima revoluție republicană.

1901: A avut loc premiera absolută a capodoperei cehoviene „Trei surori”, la Teatrul de artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski).

1920: Inaugurarea „Universității din Cluj”, deschisă de Consiliul Dirigent al Ardealului în prezența Regelui Ferdinand I.

1929: Uniunea Sovietică îl exilează pe Leon Troțki.

1942: Al doilea război mondial: Japonezii au ocupat Peninsula Malacca.

1944: Al doilea război mondial: Debarcarea forțelor aliate în Arhipelagul Marshall.

1950: Președintele american Harry S. Truman anunță un program pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.

1958: Prima lansare, reușită, în Cosmos a unui satelit construit de SUA – „Explorer 1”.

1964: Guvernele român și suedez hotărăsc să ridice legațiile lor de la Stockholm și București la rangul de ambasade.

1967: România și Republica Federală Germania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

1990: A fost deschis la Moscova primul restaurant McDonalds.

2001: Pronunțarea verdictului în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia cetățeanul libian Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană.

2010: Avatar devine primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.

2020: Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, după 47 de ani ca stat membru, din 1 ianuarie 1973 (în Comunitatea Economică Europeană).