Calendar creștin ortodox: Sfântul Grigorie Luminatorul, post

Calendar greco-catolic: Sf. ep. m. Grigore Luminătorul, apostolul armenilor

REMEMBER 30 SEPTEMBRIE

1345: Ștefan Dușan ocupă orașul Serres și se proclamă împărat al grecilor și sârbilor, fiind încoronat la Skopje la 16 aprilie 1346.

1399: Henry Bolingbroke, duce de Lancaster, l-a înlăturat pe Richard al II-lea de pe tron, proclamându-se rege sub numele de Henric al IV-lea al Angliei, unind ducatul de Lancaster cu coroana engleză.

1520: Suleiman Magnificul este proclamat sultan al Imperiului Otoman.

1790: Leopold al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman.

1791: Premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart are loc la Viena, la Schikaneders Theater, cu două luni înainte de moartea autorului.

1846: Prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic, efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost.

1863: Premiera operei Pescuitorii de perle (Les pêcheurs de perles), de Georges Bizet are loc la Théâtre-Lyrique din Paris.

1880: Astronomul amator american Henry Draper reușește prima fotografie a Nebuloasei Orion.

1895: Madagascar devine protectorat francez.

1935: La Boston are loc premiera operei "Porgy and Bess", de George Gershwin.

1966: Botswana, fost protectorat britanic, își câștigă independența față de Marea Britanie. Seretse Khama a devenit primul președinte.

1972: În Suedia este deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m).

1990: A fost semnată, la New York, "Declarația mondială privind supraviețuirea, protejarea și dezvoltarea copiilor", în cadrul Conferinței mondiale la nivel înalt consacrată condiției copilului.

2005: Cotidianul danez Jyllands-Posten publică o serie de caricaturi care îl înfățișează pe profetul Mahomed, eveniment care duce la scandalul caricaturilor cu Mahomed.

2007: Daniel Ciobotea este întronizat arhiepiscop al Bucureștilor și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

2007: Rabinul Shlomo Sorin Rosen este instalat ca rabin în comunitățile evreiești din România.

2009: Într-un puternic cutremur din Sumatra își pierd viața peste 1.115 de oameni.

2016: Două tablouri cu o valoare totală de 100 de milioane de dolari sunt recuperate după ce au fost furate de la Muzeul Van Gogh în 2002.