Azi, 30 martie 2021
Calendar creștin ortodox: Sfântul Cuvios Ioan Scărarul - post
Calendar greco-catolic: Sf. cuv. Ioan Scărarul
REMEMBER 30 MARTIE
- 1392: Prima atestare documentară a orașului Roman în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei.
- 1633: S-a născut Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii românești din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691)
- 1821: Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor.
- 1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României.
- 1842: Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.
- 1858: Americanul Hyman Lipman, din Philadephia, înregistrează patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne l-a realizat pentru prima dată.
- 1866: Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens.
- 1867: Statele Unite au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.
- 1879: A fost înființată Academia Română.
- 1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES).
- 1899: George Bacovia debutează în revista „Literatorul” din București cu poezia „Și toate”, sub semnătura V. George.
- 1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta.
- 1945: Al Doilea Război Mondial: Forțele sovietice invadează Austria.
- 1945: A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.
- 1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara
- 1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.
- 1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA.
- 1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România
- 1981: Președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, a fost împușcat și rănit, în fața unui hotel din Washington, D.C., de către un necunoscut cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.
- 1983: Președintele american, Ronald Reagan, face cunoscută propunerea adresată sovieticilor, potrivit căreia Statele Unite și-ar limita instalarea de rachete de croazieră Pershing dacă Uniunea Sovietică ar face o mișcare asemănătoare.
- 1987: Tabloul „Floarea-soarelui”, al lui Vincent Van Gogh, s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.
- 2005: La televiziunea Al Jazeera a apărut o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak. Lângă ei apăreau două persoane mascate cu mitraliere. Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor. Toți analiștii au dedus că este vorba despre o situație atipică de răpire.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.