Calendar ortodox: Sf. muceniţă Anisia fecioara; Cuvioasa Teodora; Cuviosul Leon

Calendar greco-catolic: Sf. M. Anisia; cuv. pr. Zotic, hrănitorul de orfani

 

Maxima zilei: "Un optimist aşteaptă miezul nopţii pentru a se vedea intrat în noul an. Un pesimist întârzie doar pentru a se asigura că vechiul an a trecut." Bill VAUGHN

 

Reţeta zilei

Friptură de crap la cuptor

Ingrediente: Doi crapi mari, 300 ml ulei, o căpăţână de usturoi, sare,  piper.

Preparare: Se curăţă crapul de solzi şi intestine, se porţionează şi se spală foarte bine. Se pun bucăţile de peşte pe un prosop să se scurgă bine de apă, după care se tamponează bine cu un şervet de hârtie pentru a nu rămâne apa. Se condimentează cu sare şi piper. Se pune uleiul într-o tavă şi se pune în cuptor până se înfierbântă foarte bine şi abia apoi se pun bucăţile de peşte, altfel se fierbe nu se prăjeşte. Se pune tava la cuptor pentru 15 minute la 200 grade, după care se scoate tava, se întorc bucăţile de peşte se pune usturoiul pisat bine amestecat cu sare şi puţina smântână, se mai pune tava la cuptor încă 20-25 minute la foc maxim 250 grade, până se rumeneşte bine. Se serveşte cu mujdei şi mămăliguţă.

 

REMEMBER 30 DECEMBRIE

 

1904 - S-a născut istoricul Vasile Maciu, membru corespondent al Academiei Române (21 mart. 1963). (m. 1981)

1910 - S-a născut scriitorul american Paul Bowles. (m. 1999)

1920 - S-a născut actorul american Jack Lord. (m. 1998)

1923 - Premiera filmului "Ţigăncuşa de iatac", prima coproducţie din istoria filmului românesc şi prima realizare notabilă în domeniul filmului de ficţiune.

1925 - A fost inaugurată, la Cairo, Societatea egipteană de teatru şi cinema.

1931 - S-a născut actorul Teofil Vâlcu. (m. 1993)

1939 - S-a născut actorul Mircea Andreescu.

1947 - Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a fost obligat să semneze actul de abdicare pentru el şi urmaşii săi de la prerogativele regale. În aceeaşi zi, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor a proclamat Republica Populară Română.

1957 - Premiera filmului "Erupţia", în regia lui Liviu Ciulei, din distribuţia căruia au făcut parte Lucia Mara, Jean Bart, Benedict Dabija ş.a.

1973 - S-a născut actriţa Anca Androne.

1976 - Se constituie societatea româno-franceză Oltcit.

1989 - S-a constituit Grupul pentru Dialog Social (GDS), care îşi propunea crearea unei "instanţe de reflexie critică" asupra problemelor societăţii civile.

1990 - A avut loc stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi Coreea de Sud.

1995 - A murit dramaturgul german Heiner Muller. (n. 1929)

1998 - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 66/1996 referitoare la reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România (CEC) în societate bancară pe acţiuni.

 

Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

 

VIAŢA AŞA CUM E EA - A.P.-12

orele: 12.30; 14.45; 17.00; 19.15; 21.45

 

MEGAMIND - 3D - A.P. 12

ora: 13.00

 

CRONICILE DIN NARNIA: CĂLĂTORIE PE MARE CU ZORI DE ZI 3D A.G.

ora: 15.00

 

TRON: MOŞTENIREA - 3D - N.15

PREMIERĂ

orele: 17.15; 19.45; 22.15

 

O FAMILIE DE COŞMAR - A.G.

PREMIERĂ

orele: 12.00; 14.00; 16.00; 18.00; 20.15; 22.30

 

PĂCĂTOASA - A.P.-12

orele: 12.15; 14.15; 19.00

 

MĂNÂNCĂ, ROAGĂ-TE, IUBEŞTE - A.P. 12

orele: 16.30; 21.15

 

HARRY POTTER ŞI TALISMANELE MORŢII: PARTEA 1 - A.P. 12

orele: 15.30; 20.45

 

ILUZIONISTUL - A.G.

PREMIERĂ

orele: 11.45; 13.45; 18.30

 

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

 

Minima moralia

*  Stewardesa către un călător:

- Doriţi cina?

- Ce pot să aleg?

- Da sau nu.

 

* Lupul, după ce bătut politiocos de trei ori în uşă fără nicio şansă, strigă:

- Deschideţi fereastra!

Perle GSM (D`ale clienţilor)

* Clientul: "Duminica trecută am trecut pe sub o linie de înaltă tensiune şi mi s-a încărcat telefonul."

* Aveţi roaming cu Marea Roşie?

* Dacă sun şi eu de aici până în Italia, îmi spuneţi şi mie cu cât sunt compostată?

* Alo?Alo? *222? Deranjamentele?

* Vreau să intru şi eu în programul Roaming!

* Buna ziua, sunt un abonament.

* Buna seara, vreau să bag o cartela într-un telefon de 12$!

* Dacă trimit un sms pot să scriu prostii?

* Am procedat toate procedeele care trebuie procedate...

* Spuneţi-mi, domnisoară, tariful mai redus este după ora 7 seara?

- Aveţi abonament sau cartelă reîncărcabilă?

- Am abonament.

- Ce tip de abonament aveţi?

- Cartelă reîncărcabilă.

 

La mulţi ani!

Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere prof. univ. dr. CORNEL ANTAL (n. 1957) - rectorul Universităţii Oradea.