Azi, 3 iunie
Calendar ortodox: Sf. Mc. Luchilian si cei împreuna cu dânsul; Sf. Clotilda, regina francilor; Sf. Kevin, stareţul din Glendalough.
Calendar greco-catolic: Sf. Lucilian si Paula, cu fiii lor, mc. (+ sec. III).
Maxima zilei: "Caracterul tău va fi ceea ce tu alegi să fie." John LUBBOCK
Reţeta zilei
Muffins cu unt de arahide
Ingrediente: 110 grame de făină integrală din grâu, 80 gr de zahăr din trestie, 130 gr de cremă de arahide, 50 gr de unt moale, un ou mare, 160 ml de lapte, un vârf de linguriţă de sare, esenţă de vanilie după gust, alune pentru decor. Glazura: 80 ml de frişcă lichidă de soia, 110 gr de ciocolată de menaj.
Preparare: Se amestecă întâi făina, sarea şi praful de copt. Separat, se mixează untul, untul de arahide, zahărul şi 3 linguri de lapte fierbinte. Se încorporează apoi oul şi vanilia, apoi făina, lingură cu lingură şi, la final, laptele. Se pune compoziţia în forme tapetate cu hârtie pentru muffins. Se pune tava de muffins în cuptorul încins la 180 de grade, timp de 15 minute. Între timp, se pregăteşte glazura: se toacă ciocolata şi se pune într-un vas. Apoi se încălzeşte frişca până la punctul de fierbere, se toarnă peste ciocolată şi se amestecă bine cu telul până când ciocolata se topeşte. Se lasă glazura la răcit. Se scot brioşele pe un grătar sau un fund de lemn şi se lasă să se răcească bine. Se ung cu glazură şi se decorează cu alune.
REMEMBER
1267 - Prima menţiune documentară a municipiului Mediaş.
1519 - Tratat încheiat între Papa Leon al X-lea şi domnii români, Neagoe Basarab, al Ţării Româneşti (1512-1521), şi Ştefăniţă, al Moldovei (1517-1527), care se obligau să ia parte la luptele antiotomane.
1879 - S-a născut zoologul american Raymond Pearl, fondatorul biometriei (aplicarea statisticii în biologie şi medicină). (m. 17 nov. 1940)
1899 - A murit compozitorul austriac Johann Strauss (fiul). (n. 25 oct. 1825)
1904 - S-a născut Athanase Joja, filosof, logician, membru titular, preşedinte şi vicepreşedinte al Academiei Române. (m. 8 nov. 1972)
1906 - S-a născut istoricul literar Jean Livescu, membru corespondent al Academiei Române. (m. 2 sept. 1996)
1922 - A murit scriitorul Duiliu Zamfirescu, unul dintre întemeietorii
romanului românesc modern. (n. 30 oct. 1858)
1924 - S-a născut biologul suedez Torsten Nils Wiesel. Laureat, împreună cu americanii David Hunter Hubel şi Roger Wolcott Sperry, al Premiul Nobel pentru Medicină pe anul 1981, pentru cercetarea funcţiilor creierului.
1929 - S-a născut microbiologul elveţian Werner Arber, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în1978.
1934 - S-a născut dramaturgul Andi Andrieş.
1944 - A murit Nicolae G. Rădulescu-Niger, prozator, dramaturg şi poet. (n. 2 ian. 1861)
1950 - S-a născut Dan Constantinescu, artist plastic.
1954 - S-a născut Alice Georgescu, critic de teatru, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) - Secţia Română (nov. 2008).
1972 - S-a născut Aurelian Temişan, solist de muzică uşoară.
1977 - A murit medicul Theodor Burghele, preşedinte al Academiei Române (1976-1977). (n. 12 febr. 1905)
1989 - Iran: A murit ayatollahul Ruhollah Khomeini, întemeietorul şi conducătorul spiritual al Republicii Islamice Iran. (n. 24 sept. 1902)
2002 - S-a desfăşurat, la Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). (3-9)
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
SĂ ZBURĂM SPRE LUNĂ 3D - A.G.
orele: 13.45; 16.00; 18.00; 20.00
ÎNGERI ŞI DEMONI - A.P.-12
orele: 14.15; 17.15; 19.45; 22.15
BABYLON A.D. - N.-15
orele: 14.30; 18.45
INIMĂ DE CERNEALĂ - A.G.
ora: 15.00
FRAŢII BLOOM - A.P.-12
PREMIERĂ
orele: 15.30; 20.15; 22.30
NEUNOSCUŢII - I.M.-18
PREMIERĂ
orele: 16.30; 20.45; 22.45
O NOAPTE LA MUZEU 2 - A.G.
PREMIERĂ
orele: 17.00; 19.15; 21.15
DUPLICITATE - A.G.
ora: 17.45
VINERI 13 - I.M.-18
ora: 21.45
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Minima moralia
* Vine Bulă la şcoală cu o buză umflată. Profesoara:
- Ce-ai păţit, Bulă?
- Am fost cu tata la pescuit şi mi s-a aşezat o viespe pe buză.
- Vai, săracul de tine! Şi te-a pişcat?
- Nu, a omorât-o tata cu vâsla.
* Cum gândeşte un greier: "M-am trezit luni şi m-am gândit marţi să mă duc miercuri la muncă... Da' când am văzut joi că vine vineri, mi-am zis ce naiba să caut sâmbătă la muncă... când duminica e zi liberă?!"



Comentarii
Nu există nici un comentariu.