Calendar creștin ortodox: Sf. m. Marcu al Aretusei, diac. Chiril și cei împreună cu ei. Canonul cel Mare (al Sf. Andrei din Creta).

Calendar greco-catolic: Sf. m. Marcu al Aretusei, diac. Chiril și cei împreună cu ei. Canonul cel Mare (al Sf. Andrei din Creta).


REMEMBER 29 MARTIE

• 1430: Orașul Salonic, care aparținea Veneției din 1423, devine parte a Imperiului Otoman după ce a fost cucerit de sultanul Murad al II-lea.

• 1461: Războiul celor două roze: Bătălia de la Towton - Eduard de York o învinge pe Margareta de Anjou și devine regele Eduard al IV-lea al Angliei.[1]

• 1549: Este fondat orașul Salvador, Bahia, prima capitală a Braziliei.

• 1599: Cardinalul Andrei Bathory a devenit principe al Transilvaniei.

• 1632: Se semnează Tratatul de la Saint-Germain întorcând Quebecul sub controlul francez după ce englezii l-au confiscat în 1629.

• 1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei moare după ce a fost împușcat în spate, la un bal mascat, cu 13 zile mai înainte. Este urmat la tron de fiul său, Gustav al IV-lea Adolf.

• 1809: Împăratul Gustav IV Adolf al Suediei abdică după o lovitură de stat. La Dieta de la Porvoo, cele patru stări din Finlanda ocupată au jurat credință țarului Alexandru I al Rusiei.

• 1821: În momentul începerii mișcării Eteriei, domnul Moldovei, Mihai Suțu, a anunțat hotărîrea sa de a se retrage temporar din Moldova, lăsînd o căimăcămie care să se ocupe de treburile curente și mai ales să asigure Poarta Otomană de supunerea Moldovei.

• 1830: Conform Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol, au început lucrările Comisiei pentru delimitarea granițelor dunărene dintre Principatele române și Imperiul otoman. Fostele raiale Brăila, Giurgiu, Turnu, împreună cu 30 de insule din Dunăre au fost efectiv reanexate Țării Românești. Lacul Brateș a revenit Moldovei.

• 1848: Cascada Niagara se usucă timp de 40 de ore din cauza unui blocaj de gheață în amonte.[2]

• 1871: Regina Victoria inaugurează Royal Albert Hall în cartierul londonez Kensington. În viitor, aici vor fi prezentate evenimente majore.

• 1881: La Teatrul Național din București, are loc premiera piesei "Sânziana și Pepelea", de Vasile Alecsandri.

• 1923: Intră în vigoare Constituția României din 1923, adoptată ca urmare a Marii Uniri.

• 1926: S-a înființat, la București, Institutul de Studii Bizantine.

• 1940: Comisarul poporului la Externe, Viaceslav Molotov, a ținut în Sovietul Suprem al URSS un discurs asupra raporturilor cu România. Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunțate), spunea că "aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS".

• 1945: Ministrul de Justiție, Lucrețiu Pătrășcanu, a semnat decretul-lege pentru "purificarea administrației publice", promulgat de rege în aceeași zi.

• 1964: România și Argentina ridică legațiile la nivel de ambasadă.

• 1972: S-a semnat Convenția cu privire la răspunderea internațională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spațiul extra-atmosferic (adoptată la 29 noiembrie 1971 la a XXVI-a sesiune a Adunării Generale a ONU).

• 1973: Războiul din Vietnam: ultimii soldați americani părăsesc sudul Vietnamului.

• 1974: Mariner 10, naveta americană de explorare, fără echipaj uman, devine prima naveta spațială care a vizitat planeta Mercur, trimițând peste 2.000 de imagini pe Pământ.

• 1998: La Lisabona podul Ponte Vasco da Gama a fost deschis traficului. Construcția se întinde peste râul Tagus, are o lungime de peste 17 kilometri și este de cel mai lung pod din Europa.

• 2004: România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia sunt admise în NATO, cea mai mare extindere a organizației.[3]

• 2004: Irlanda devine prima țară din lume care interzice fumatul în locurile publice.

• 2005: Trei ziariști români au fost răpiți în Irak: reporterul Marie Jeanne Ion și cameramanul Sorin Dumitru Mișcoci, de la Prima TV, și reporterul Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul „România Liberă”.

• 2005: Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european.

• 2010: La Moscova un dublu atentat cu bombă a ucis 40 de persoane în 2 stații de metrou, una din ele fiind situată la 500 metri de Kremlin.[4]

• 2017: Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanșând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.[5]