Calendar creștin ortodox: Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi Sf. Ier. Lup, episcop de Troyes, în Franţa

Calendar greco-catolic: Sf. m. Calinic și Teodota.


 

REMEMBER 29 IULIE

  • 1834: A fost înregistrat primul accident rutier. O diligență cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenționat în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane.
  • 1836: Inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța.
  • 1848: Guvernul Porții Otomane a recunoscut Locotenența Domnească a Țării Românești drept legitimă. Sub presiunea Rusiei și la intervenția boierilor munteni va refuza confirmarea acestei recunoașteri.
  • 1848: În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste „Deșteaptă-te, române”, devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.
  • 1857: A fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București.
  • 1877: Carol I, principe (1866-1881) și rege (1881-1914) al României, a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliștioara-Măgura.
  • 1895: S-a născut Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist român (d. 1945)
  • 1912: S-a născut Nicolae Steinhardt, monah și scriitor român (d. 1989)
  • 1925: S-a născut Carmen Stănescu, actriță română (d. 2018)
  • 1921: Adolf Hitler devine liderul Partidului Național-Socialist German al Muncitorilor.
  • 1938: Japonia a atacat URSS în regiunea lacului Hassan de lângă Vladivostok.
  • 1945: S-a născut Mircea Lucescu, fotbalist și antrenor român
  • 1946: Începe Conferința de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria (se va încheia la 15 octombrie același an).
  • 1947: Este dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Partidul Național Țărănesc.
  • 1950: S-a născut Radu Voina, handbalist și antrenor român
  • 1950: S-a năsut Maricica Puică, atletă română, campioană olimpică
  • 1952: La J.O. de la Helsinki, Iosif Sârbu este medaliat cu aur la tir. Prima medalie de aur olimpică a României.