Calendarul ortodox: Sfantul Stefan cel Nou; Sfantul Mucenic Irinarh
Calendarul greco-catolic: Sf. cuv. Ștefan cel Nou; Sf. m. Irinarh; [Sf. Caterina Labouré].


Remember 28 noiembrie 2022

  • 1520: Exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de Sud, care-i poartă numele.
  • 1811: Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73, al lui Beethoven are premiera la Gewandhaus în Leipzig.
  • 1812: Bătălia de la Berezina, cu înfrângerea trupelor lui Napoleon.
  • 1877: Căderea Plevnei. După încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei, generalul Osman-Pașa s-a predat colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez și a semnat capitularea armatei turce.
  • 1905: Naționalistul irlandez Arthur Griffith pune bazele mișcării politice radicale Sinn Fein.
  • 1912: S-a născut Colea Răutu, actor român de teatru și film.
  • 1918: Consiliul General al Bucovinei adoptă moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României.
  • 1919: România semnează la Washington o serie de acorduri internaționale cu privire la stabilirea zilei de lucru de 8 ore și a săptămânii de lucru de 48 de ore în stabilimentele industriale, vârsta minima de admitere a copiilor în muncile industriale, lucrul de noapte al femeilor și copiilor, munca femeilor înainte și după naștere.
  • 1920: A apărut la București săptămânalul Adevărul literar și artistic, continuator al Adevărului ilustrat. Fondator: Constantin Mille.
  • 1920: A fost înființată la Paris Federația interaliată a foștilor combatanți (FIDAC), la care România a fost unul din membrii fondatori.
  • 1943: Premierul britanic Winston Churchill, președintele american Franklin Delano Roosevelt și dictatorul sovietic Stalin s-au întrunit la Teheran (Iran). Se stabilește deschiderea unui al doilea front în Europa.
  • 1969: The Rolling Stones își lansează albumul Let It Bleed.
  • 1979: Un avion McDonnell Douglas DC-10 al Air New Zealand se prăbușește pe Muntele Erebus situat pe Insula Ross, Antarctida. Toate cele 257 de persoane aflate la bord mor. Era zborurilor turistice comerciale pe continent se încheie.
  • 1987: Un Boeing 747 al South African Airways având 159 de persoane la bord se prăbușește în Oceanul Indian în timp ce încerca o aterizare de urgență în Mauritius în urma unui incendiu.
  • 1989: Revoluția de Catifea: În Cehoslovacia încep negocierile între Forumul Civic și administrație.
  • 1991: Osetia de Sud își declară independența față de Georgia.
  • 1994: Norvegienii resping aderarea țării la Uniunea Europeană, printr-un referendum.
  • 2004: Într-un accident minier din Republica Populară Chineză 166 mineri sunt blocați în subteran în mina de cărbune Chenjiashan situată în nordul țării, în provincia Shaanxi.