Calendar creștin ortodox: Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici Chir și Ioan, Dezlegare la ulei și vin

Calendar greco-catolic: Aducerea la Roma a moaștelor Sf. Chir și Ioan, doctori fără plată

REMEMBER 28 iunie

1358: Primul privilegiu comercial cunoscut acordat negustorilor brașoveni pentru Țara Românească; se confirmă existența unui drum comercial ce pornea din Transilvania pe Valea Prahovei și pe Valea Buzăului spre Dunăre, cunoscut, mai târziu, sub numele de „drumul Brăilei”.

1581: A ieșit de sub tipar „Evanghelia cu învățătură” sau „Cazania”, ultima și cea mai de seamă carte tipărită de diaconul Coresi.

1846: Adolphe Sax patentează saxofonul.

1883: Mihai Eminescu este arestat la Baia Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu.

1914: Atentatul de la Sarajevo: Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, a fost asasinat împreună cu soția sa, Ducesa Sofia, de către un extremist sârb, Gavrilo Princip. Acest eveniment a declanșat Primul Război Mondial.

1919: A fost semnat Tratatul de la Versailles, act ce a dus la încheierea Primului Război Mondial.

1926: Se înființează marca Mercedes-Benz prin fuziunea companiilor lui Gottlieb Daimler și Karl Benz.

1940: Al Doilea Război Mondial: România cedează Uniunii Sovietice Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, după ce URSS îi pune ultimatum.

1941: Al Doilea Război Mondial: Sovieticii opresc execuțiile în masă de la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Ele au început la 22 iunie. Dintre cei 13.000 de prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruțați.

1948: Iugoslavia este exclusă din blocul comunist.

1967: Israelul anexează Ierusalimul de est.

1982: Are loc vizita în România a fostului președinte al Statelor Unite, Richard Nixon.

1991: S-a deschis, la București, Casa Americii Latine.

1993: Andrei Șerban, director al Teatrului Național București, își prezintă demisia din această funcție, unul dintre motivele acestei decizii fiind indiferența factorilor de decizie față de cultură.

2001: Slobodan Milošević, președinte al Serbiei între 1989-1997, este deferit Tribunalului de la Haga, sub acuzația de crime împotriva omenirii.