Azi, 27 octombrie
Calendar ortodox: Cuv. Dimitrie cel nou de la Bucureşti; Sf. Mc. Nestor; Sf. Procla, soţia lui Pontiu Pilat
Calendar greco-catolic: Sf. Nestor, m. (+ sec IV)
Maxima zilei: "Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce legile îngăduiesc." C.L. de Montesquieu
Reţeta zilei
Pui cu sos de struguri
Ingrediente: 500 g pui, 25 g unt, trei linguri de vin alb sec, o linguriţă rasă de cimbru, sare, piper. Sosul: o linguriţă rasă zahăr, două linguri de vin alb sec, 15 g unt, o lingură de amidon, 200 ml supă pui, o cană cu boabe de struguri.
Preparare: Se încalzeste cuptorul, foc mediu (400°F). Într-o tavă se pune untul topit, vinul, cimbrul, puiul frecat cu puţină sare şi piper. Se lasă 30 de minute la cuptor până este rumenit. Într-o crăticioară se amestecă untul cu amidonul, vinul şi supa. Se pune la foc mic până când începe sa fiarbă, amestecând continuu. Se pun strugurii şi se mai fierbe 3 minute. Sosul cald se pune peste pui şi se serveşte
REMEMBER 27 OCTOMBRIE
Ziua naţională a Turkmenistanului.
Ziua naţională a Sfântului Vincenţiu şi Grenadine.
1687 - Tratatul de la Blaj. 12 oraşe şi cetăţi au fost puse la dispoziţia
trupelor imperiale, pentru a căror întreţinere se prevedeau furnituri importante. Transilvania se obliga la plata a 700.000 florini. Imperiul recunoştea privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihail Apafi. Acest act a marcat practic începutul dominaţiei Habsburgilor în Transilvania, în ciuda rezistenţei populaţiei oraşelor Braşov, Bistriţa, Baia Mare.
1872 - S-a încheiat, la Bucureşti, o Convenţie româno-austro-ungară
referitoare la joncţiunea liniilor ferate austro-ungare şi române.
1910 - S-a născut istoricul Alexandru Elian, membru titular (31 mai
1993) al Academiei Române. (m. 1998)
1916 - Sfârşitul celei de-a doua bătălii de la Oituz. Trupele române au rezistat eroic, barând puternica ofensivă inamică germano-austriacă.
1918 - Guvernul român a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum,
prin care le cerea să părăsească teritoriul României.
1919 - S-a născut economistul Costin Murgescu, membru
corespondent al Academiei Române. (m. 1989)
1934 - S-a născut actriţa Sanda Toma.
1936 - S-a născut actorul Dumitru Furdui. (m. 1998)
1946 - S-a născut cântăreaţa Mihaela Mihai.
1962 - S-a născut actriţa Teodora Mareş.
1969 - Au fost stabilite relaţiile diplomatice dintre România şi Bolivia.
1985 - A murit prozatoarea Alice Botez. (n. 1914)
1990 - A murit Bob Călinescu, regizor film de animaţie. (n. 1926)
1994 - Vizita oficială în România a secretarului general al ONU,
Boutros Boutros Ghali; are o serie de întâlniri cu Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu şi Teodor Meleşcanu şi cu alţi oameni politici români; rosteşte o cuvântare în faţa camerelor reunite ale Parlamentului. I se decernează titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti.
2004 - Cutremur în Vrancea, de 6 grade pe scara Richter şi o
intensitate în zona epicentrală de 7 grade pe scara Mercalli. Fără victime sau pagube materiale.
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
SUROGATE - N.-15
PREMIERĂ
orele: 13.45; 16.00; 17.45; 20.15; 22.00
PANDORUM - I.M.-18
orele: 16.45; 18.45; 22.45
DESTINAŢIE FINALĂ - I.M.-18 - 3D
ora: 20.45
TINKER BELL ŞI COMOARA PIERDUTĂ - A.G.
ora: 15.00
IDILĂ CU DĂDACA MEA - A.G.
orele: 14.30; 17.00; 19.45; 22.30
BLOOD: ULTIMUL VAMPIR - I.M.-18
PREMIERĂ
orele: 15.15; 19.30; 21.30
DISTRICT 9 - N.-15
ora: 17.15
TICĂLOŞI FĂRĂ GLORIE - I.M.-18
orele: 15.30 18.15; 21.00
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia maghiară prezintă astăzi, de la ora 11.00, la sediu, spectacolul "Robin, castorul".
Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă astăzi, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul "Maitreyi", în regia lui Chris Simion.
Minima moralia
* Iepuraşul se uită în vitrina unui magazin.
- Şi eu sar, dar cum sar preţurile astea nici nu mă pot compara cu ele!
* Un tânăr, proaspat ajuns într-un oraş, vede un moşneag şi-l întreabă:
- Ma scuzaţi, nu stiţi cum aş putea ajunge la facultate?
La care bătrânul:
- Studiind tinere, studiind...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.