Calendar creștin ortodox: Sfântul Iacob, ruda Domnului  

Calendar greco-catolic: Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului

REMEMBER 23 OCTOMBRIE

1707: Prima ședință a parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii.

1812: Conspirație împotriva lui Napoleon. Generalul Claude François de Malet răspândește vestea morții împăratului și se declară comandant al Parisului. Generalul va fi executat pe 29 octombrie.

1817: S-a născut Pierre Larousse, pedagog, enciclopedist și editor francez. În 1852 a fondat, împreuna cu Augustin Boyer, Librăria Larousse. Opera sa de referință: "Marele dicționar universal al secolului al XIX-lea" (d. 1875)

1873: S-a născut William David Coolidge, inginer american, care a contribuit la dezvoltarea filamentului din wolfram (d. 1975)

1877: A murit Alexandru Papiu-Ilarian, istoric și filolog, membru al Societatii Academice Române (n. 1827)

1911: Pentru prima oară un avion este folosit în război: un avion italian decolează din Libia pentru a survola liniile inamice în războiul turco-italian.

1915: 25.000 de femei au mărșăluit prin New York, solicitând astfel autorităților dreptul de a vota.

1940: Adolf Hitler se întâlnește cu Francisco Franco în Hendaye, Franța, să-l convingă pe acesta să intre în Al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei.

1940: S-a născut Pelé, jucător brazilian de fotbal

1941: Al doilea război mondial: Masacrul de la Odesa.

1944: Al doilea război mondial: Armata Roșie intră în Ungaria.

1956: Începe „Revoluția ungară din 1956”.

1957: A murit Christian Dior, creator de modă francez (n. 1905)

1958: Decernarea Premiului Nobel pentru literatură scriitorului rus Boris Leonidovici Pasternak (n. 1890 - m. 1960) pentru romanul "Doctor Jivago", devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

1975: S-a născut Luminița Gliga, pictor, membru UAP din Romania, membru AIAP

1980: A murit Dinu Bădescu, tenor român (n. 1904)

1998: A murit Silviu Stănculescu, actor român (n. 1932)

2002: Rebelii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei luând aproximativ 700 de ostatici.

2006: Armata nu mai este obligatorie în România.

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

18/10/2019 - 24/10/2019

Abominable DUB 3D AG

Vineri: ora 12:35

Vineri – Joi: orele 16:00; 17:40

Sâmbătă – Duminică: orele 10:55; 12:00

Luni – Marți: ora 12:35

Miercuri: orele 10:55; 12:00 

Joi: ora 12:35

Abominable DUB HUN 3D AG

Vineri: ora 13:55

Vineri – Marți: ora 16:30

Sâmbătă – Duminică: ora 13:50

Luni – Marți: ora 13:55

Miercuri: ora 13:50

Miercuri – Joi: ora 16:35

Joi: ora 13:55

Angel Has Fallen 2D AP12

Vineri – Marți: ora 22:35

Countdown 2D Avanpremiera N15

Miercuri – Joi: orele 20:50; 22:05

Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw 3D AP12

Vineri – Marți: ora 18:30

Gemini Man 2D N15

Vineri: orele 12:40; 14:50; 17:10 

Vineri – Marți: orele 20:05; 22:15

Sâmbătă – Duminică: orele 13:05; 14:50; 17:10 

Luni – Marți: orele 12:40; 14:50; 17:10 

Miercuri: orele 12:55; 14:50; 17:00; 19:10; 21:20

Miercuri – Joi: ora 22:40

Joi: orele 12:40; 14:50; 17:00; 19:10; 21:20   

Hustlers 2D N15

Vineri: orele 13:15; 19:20; 21:25

Sâmbătă – Duminică: orele 14:25; 19:20; 21:25

Luni – Marți: orele 13:15; 19:20; 21:25

Miercuri: orele 14:25; 18:25; 20:35

Joi: orele 13:05; 18:30; 20:35

It Chapter Two 2D N15

Vineri – Marți: ora 21:00

Joker 2D N15

Vineri – Joi: orele 13:40; 15:40; 18:00; 20:20; 22:40

Sâmbătă – Duminică: ora 12:30

Miercuri: ora 12:30

Maleficent: Mistress of Evil 3D Premiera AG

Vineri: orele 13:10; 15:25; 19:35; 21:50

Vineri – Joi: ora 17:50

Sâmbătă – Duminică: orele 11:00; 15:25; 19:35; 21:50

Luni – Marți: orele 13:10; 15:25; 19:35; 21:50

Miercuri: orele 11:00; 15:25; 19:35; 21:50

Joi: orele 13:10; 15:25; 19:35; 21:50 

Maleficent: Mistress of Evil DUB 3D Premiera  AG

Vineri: ora 14:20

Sâmbătă – Duminică: orele 11:30; 13:10 

Luni – Marți: ora 14:20

Miercuri: orele 11:30; 13:10   

Joi: ora 14:20 

Mosley DUB 2D AG

Sâmbătă – Duminică: ora 11:15

Miercuri: ora 11:05 

Playmobil: The Movie DUB 2D AG

Sâmbătă – Duminică: ora 10:40

Miercuri: ora 10:40 

Rambo: Last Blood 2D N15

Vineri – Marți: ora 17:00

Ready or Not 2D IM18

Vineri – Marți: orele 15:15; 18:55; 20:45

Miercuri: orele 15:05; 17:05; 18:55

Joi: orele 15:10; 19:00

Trouble DUB 3D AG

Vineri: ora 12:20

Sâmbătă – Duminică: orele 10:25; 12:45 

Luni – Marți: ora 12:20

Miercuri: orele 10:25; 12:45  

Joi: ora 12:20

Zombieland: Double Tap 2D Avanpremiera N15

Miercuri – Joi: orele 20:05; 22:30