Au trecut 234 de zile din anul 2008
Mai sunt 132 de zile până în anul 2009
Soarele răsare la ora 06.35 şi apune la ora 20.36

Calendarul ortodox: Sf. Mc. Agatonic, Antuza, Zotic, Irineu şi Or.
Calendarul greco-catolic: Sf. M. Agatonic.

MAXIMA ZILEI: "Timpul e moarte, spaţiul e luptă şi mişcarea e suferinţă". Mihai Eminescu

REMEMBER

1233 - Prima menţiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca. În felul acesta era menţionată a doua funcţie din Ţara Românească.
1456 - Vlad Ţepeş (1456-1462; nov-dec 1476) a pătruns în Ţara Românească, l-a înfrânt şi ucis pe Vladislav al II-lea. Începutul domniei lui Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, în Ţara Românească.
1785 - Promulgarea patentei de „desfiinţare a iobăgiei" în Transilvania, prin care li se recunoştea ţăranilor iobagi dreptul de strămutare.
1883 - A murit romancierul şi dramaturgul Ivan Sergheevici Turgheniev. (n. 1818)
1890 - A murit Vasile Alecsandri, scriitor şi om politic, membru fondator (2 iunie 1867) şi membru de onoare (23 august 1871) al Societăţii Academice Române; preşedinte al Secţiunii Literare a Academiei Române (1879-1886) (n. 1818)
1903 - S-a născut scriitorul şi criticul literar Rene Wellek. (m. 1995)
1904 - S-a născut sculptorul Gheorghe D. Anghel. (m. 1966)
1917 - S-a născut criticul şi istoricul literar Alexandru Piru. (m. 1993)
1931 - S-a născut Alice Mănoiu, critic de film.
1968 - Marea Adunare Naţională a adoptat „Declaraţia cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României", transmisă ulterior parlamentelor şi guvernelor din toate ţările lumii şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1968 - S-a născut, la Ploieşti, Sorin Adam, artist plastic.
1972 - A murit fizicianul Ştefan Procopiu, membru al Academiei Române. (n. 1890)
1985 - Inaugurarea, la Bucureşti, a Muzeului ceramicii şi sticlei.
1985 - A murit actorul Octavian Cotescu. (n. 1931)
1999 - A murit dramaturgul şi prozatorul Tudor Popescu. (n. 1930)
2005 - Parcul Reconcilierii din Arad, fosta Piaţă a Pompierilor, a fost inaugurat după finalizarea construcţiei Arcului de Triumf, simbol al Revoluţiei de la 1848 din Ţările Române.
2006 - A murit compozitorul Laurenţiu Profeta. (n. 1925)