Calendar creștin ortodox: Joia din Săptămâna Patimilor (Denia celor 12 Evanghelii); Sfântul Mucenic Ianuarie, post

Calendar greco-catolic: Sfânta și Marea Joi (Cina cea de taină, Spălarea picioarelor). Sf. ep. m. Ianuarie și cei împreună cu el, Sf. pr. m. Teodor din Perga Pamfiliei. Cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului


REMEMBER 21 APRILIE

  • 753 î.Hr.: Conform legendelor, a fost construită Roma de către Romulus și Remus, marcând astfel nașterea vechiului Imperiu Roman.
  • 1535: Fenomenul halou se observă deasupra Stockholmului și este descris în faimoasa pictură „Vädersolstavlan”.
  • 1689: Un mare incendiu cuprinde Biserica Neagră din Brașov, distrugând acoperișul și mobilierul din interior.
  • 1864: Alexandru Ioan Cuza sancționează Codul Penal care intră în vigoare în anul 1865.
  • 1877: Pe toată lungimea graniței dunărene, artileria turcă bombardează malul românesc: Brăila, Calafat, Bechet, Oltenița și Călărași.
  • 1882: La Sankt Petersburg a fost încheiat un acord între Regatul României și Imperiul Țarist, cu privire la lichidarea datoriilor din Războiul din 1877-1878.
  • 1895: A fost promulgată Legea minelor, care prevedea, pentru prima dată în România, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale și metalifere.
  • 1907: După fuziunea tuturor elementelor politice conservatoare din România, Petre P. Carp este ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 - 14 mai 1913).
  • 1944: Femeile din Franța și-au câștigat dreptul de vot.
  • 1965: România a devenit membră a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI).
  • 1967: O lovitură de stat are loc în Grecia, instaurând un regim dictatorial supranumit „Regimul Coloneiilor”, care a activat până pe 23 iunie 1974. Până pe 17 noiembrie 1973, acesta a fost condus de către Georgios Papadopoulos.
  • 1992: Se semnează, la București, Tratatul germano–român privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.
  • 1995: Exploratorul Teodor Negoiță devine primul român care atinge Polul Nord, în cadrul unei expediții ruse de cercetare.
  • 2009: S-a anunțat descoperirea planetei extrasolare Gliese 581 e, care se rotește în jurul stelei Gliese 581 din constelația Balanța, aflată la 20 ani lumină de planeta noastră.