Azi, 2 ianuarie 2022
Calendar creștin ortodox: Silvestru, episcopul Romei († 335)
Calendar greco-catolic: Silvestru, papa Romei († 335)
REMEMBER 2 IANUARIE
- 1529: Radu de la Afumați, domn al Țării Românești (1522-1529) a fost ucis împreună cu fiul său, Vlad, la Râmnicu Vâlcea.
- 1784: La Sibiu apare Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României.
- 1853: Ia ființă „Școala de mică chirurgie”, instalată lângă spitalul Filantropia, București.
- 1860: La Paris, la întâlnirea Academiei Franceze de Științe este anunțată descoperirea planetei Vulcan - o planetă mică care s-a presupus că a existat între Mercur și Soare prin care matematicianul francez Urbain Le Verrier a încercat să explice particularitatea orbitei lui Mercur.
- 1919: Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România. Hotărârea prevedea împărțirea României în 23 de județe și numirea de prefecți pentru fiecare dintre cele 23 de județe.
- 1939: Adolf Hitler este desemnat ca fiind Omul anului de către revista americană Time.
- 1959: Este lansată sonda spațială sovietică Luna 1, care a ajuns la Lună și a orbitat în jurul Soarelui. Este prima sondă care depășește câmpul gravitațional al Pământului.
- 1990: România: Ia ființă Asociatia Foștilor Deținuți Politici (AFDP).
- 1995: Aeroportul Paris-Orly este deschis pentru cursele aeriene din Europa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.