Calendar ortodox: Sfântul Mucenic Bonifație, Cuviosul Grichentie, Sf. Trifon și Cuvioasa Aglaia

Calendar grecp-catolic:  Sf. m. Bonifaciu.


 

Remember 19 decembrie

  • 1872: A fost dată publicității "Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române".
  • 1898: S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol.
  • 1900: S-a încheiat un protocol prin care a fost recunoscută personalitatea juridică a Bisericii grecești din România.
  • 1900: Parlamentul francez votează amnistia pentru toți cei implicați într-un scandalos proces de trădare a armatei, cunoscut sub numele de afacerea Dreyfus.[4]
  • 1916: Primul Război Mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.
  • 1925: Apare, la București, săptămânalul „Cetatea literară” condus de scriitorul Camil Petrescu (până în iulie 1926).
  • 1972: Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.
  • 1984: Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong-ul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându-se capăt, după 155 de ani, dominației britanice.
  • 1986: Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky.
  • 1997: A avut loc premiera filmului Titanic (regia James Cameron), unul dintre cele mai scumpe filme, care s-a situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile în anii 1997-2018 și a primit 11 premii Oscar.
  • 2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi.
  • 2012: Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud.
  • 2013: Agenția Spațială Europeană lansează nava spațială Gaia, având misiunea să construiască cel mai mare și mai precis catalog spațial 3D realizat vreodată, însumând aproximativ 1 miliard de obiecte astronomice, în principal stele, dar și planete, comete, asteroizi și quasari, printre altele.
  • 2016: Atentat produs la un târg de Crăciun din Berlin, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost accidentați grav.