Calendar creștin ortodox: †Sfinții Atanasie și Chiril

Calendar greco-catolic: Sf. aep. Atanasie și Chiril; Începe Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor


REMEMBER 18 IANUARIE

  • 1733: A fost adus la o grădină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA.
  • 1778: Exploratorul englez James Cook este primul european care descoperă Insulele Hawaii, pe care el le numește „Insulele Sandwich”.
  • 1799: Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.
  • 1821: Începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.
  • 1844: La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.
  • 1847: Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.
  • 1860: Înființarea liceului Gheorghe Lazăr din București.
  • 1871: Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles (Franța) spre sfârșitul războiului franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de al doilea Reich al germanilor.
  • 1878: Spiru Haret își ia doctoratul în matematici la Sorbona cu o teză de mecanică cerească devenită celebră.
  • 1879: La Teatrul Național din București are loc premiera comediei „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale.
  • 1887: Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms.
  • 1911: Americanul Elly, pilotând un avion „Curtis”, reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul „Pennsylvania”.
  • 1919: A fost fondată compania Bentley Motors.
  • 1919: Delegația română formată din I.I.C. Brătianu, Alexandru Vaida Voievod, C. Angelescu, Victor Antonescu participă la lucrările Conferinței de Pace de la Paris.
  • 1941: În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.
  • 1848: S-a născut Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg și gazetar român (d. 1925)
  • 1968: Marin Sorescu publică piesa „Iona”.
  • 1977: S-a descoperit că misterioasa boală a legionarilor este cauzată de o bacterie denumită astăzi Legionella.
  • 1990: Decret-Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.
  • 1999: A cincea mineriadă - Peste 10.000 de mineri încep un marș spre București pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile.
  • 1999: Are loc inaugurarea, la București, a „Centrului de Formare Diplomatică și Relații Internaționale” (CFDRI). În cuvântul de deschidere, ministrul de Externe Andrei Pleșu a precizat că școala este menită „să producă diplomați eficienți, funcționari al căror singur partid este România, după cum spunea un diplomat înainte de război”.
  • 2005: Compania Airbus a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.
  • 2017: Încep protestele din România față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.