Calendar creștin ortodox: Sfântul Grigorie Taumaturgul, Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul și Zaharia – post

Calendar greco-catolic: Sf. ep. Grigore Taumaturgul


             

REMEMBER 17 NOIEMBRIE

  • 1869: Este inaugurat Canalul Suez, după 10 ani de construcție, cale navigabilă ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roșie.
  • 1872: Este înființată Academia Navală Mircea cel Bătrân, din Constanța.
  • 1918: Consfătuirea fruntașilor politici, membri ai Partidului Național și ai Partidului Social-Democrat, sub președinția lui Ștefan Cicio-Pop, la care se discută proiectul în opt puncte întocmit de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu, proiect ce conținea hotărârea de unire cu România.
  • 1918: Apare la București, săptămânal sau bisăptămânal Socialismul, organul Partidului Socialist și al Uniunii sindicale.
  • 1933: Statele Unite recunosc Uniunea Sovietică.
  • 1947: A murit Emil Racoviță, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarticii (n. 1868)
  • 1970: Douglas Engelbart primește patentul pentru primul maus de calculator.
  • 1989: Au loc manifestațiile anticomuniste ale studenților din Praga, care au marcat începutul Revoluției de catifea.
  • 1992: La Bruxelles este parafat un acord prin care România obține statutul de asociat al Comunității Economice Europene.
  • 1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România. Emil Constantinescu, președintele Convenției Democrate Române, obține 54,41% din voturi, devenind noul președinte al României.
  • 2003: Arnold Schwarzenegger devine Guvernatorul Californiei.