Calendar ortodox: Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Calendar greco-catolic: Cuv. Pavel din Teba şi Ioan Colibaşul

 

Maxima zilei: "Cărţile au aceiaşi duşmani ca şi oamenii: focul, apa, dihaniile, timpul - şi propriul conţinut." Paul VALERY

 

 

Reţeta zilei

Găluşte nemţeşti

Ingrediente: 100 g maduvă de vacă; 2 ouă; 100 g pesmet; sare, piper, nucşoară; pătrunjel verde, făină.

Preparare: Maduva se curăţă de pieliţe şi fărâme de oase. Se amestecă bine cu celelalte ingrediente, cu verdeaţa tocată şi condimente. Se pudrează cu făina şi se rulează pe planşeta de lemn, obţinându-se 1-2 bare, groase cam cât degetul mare. Dacă preparatul este prea moale se lasă câteva minute la frigider, apoi se scoate şi se taie în bucăţele din care se fac găluşte de formă sferică (ca nişte perişoare mai mici). Se pun la fiert în supă sau apă clocotită cu sare şi se fierb câteva minute la foc potrivit.

 

REMEMBER 15 IANUARIE

1535 - Marea Britanie: Henric al VIII-lea, rege al Angliei (1509-1547), a devenit şeful Bisericii Anglicane, în urma ruperii legăturilor cu Biserica Catolică. (n. 28 iun. 1491- m. 28 ian. 1547)

1850 - S-a născut Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. (m. 15 iun. 1889)

1919 - S-a născut lingvistul şi filologul Boris Cazacu, academician. (m. 24 aug. 1987)

1928 - S-a născut regizorul Virgil Calotescu. (m. 6 mai 1991)

1934 - S-a născut operatorul şi regizorul Boris Ciobanu.

1937 - A murit prozatorul şi dramaturgul prozatorul Anton Holban. (n. 10 febr. 1902)

1937 - S-a născut criticul literar Valeriu Cristea. (m. 22 mart. 1999)

1943 - Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe al României, a propus omologului său italian, contele Gaetano Ciano, ieşirea simultană din război a Italiei, României şi Ungariei. Propunerea a fost reiterată în vara aceluiaşi an, dar a rămas fără rezultate.

1955 - S-a născut Daniela Codarcea, pictor de costume.

1965 - A murit preotul şi folcloristul Dumitru Furtună. (n. 26 febr. 1890)

1969 - A fost lansat, la Constanţa, primul cargou maritim de 1920 tone destinat transportului de marfă.

1980 - A murit zoologul Constantin Motăş, membru al Academiei Române. (n. 8 iul. 1891)

1990 - Se reînfiinţează oficial Partidul Naţional-Liberal. Preşedinte: Radu Câmpeanu (1990-1993); Mircea Ionescu-Quintus (1993-2001).

1994 - A murit Doru Cheşu, regizor film documentar. (n. 28 iun. 1934)

2000 - Serbia: La Belgrad a fost asasinat fostul şef al miliţiei paramilitare sârbe "Tigrii", Zeljko Raznatovici (cunoscut sub numele "Arkan").

2004 - Guvernul a decis, în şedinţa specială dedicată procesului de integrare europeană, condusă de preşedintele Ion Iliescu, înfiinţarea Consiliului Consultativ, pentru prezentarea stadiului negocierilor cu UE, şi a Comitetului Transparenţei, pentru monitorizarea utilizării şi destinaţiei fondurilor comunitare. Negociatorul-şef UE, Vasile Puşcaş, a fost numit şef al Consiliului Consultativ, iar ministrul Integrării Europene, Alexandru Farcaş, al Comitetului pentru Transparenţă.

2007 - Preşedintele Traian Băsescu şi omologul său ucrainean, Viktor Iuşcenko, au inaugurat podul peste Tisa care leagă localităţile de la frontiera româno-ucraineană Sighetu Marmaţiei şi Solotvino (Slatina).

 

Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

 

TURISTUL - A.P. 12

orele: 13.15; 15.30; 17.30; 19.45; 21.45

 

CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER - 3D - A.G.

orele: 18.30; 22.15

 

URSUL YOGI - 3D-A.G.

PREMIERĂ

orele: 12.45; 14.30; 16.30; 20.30

 

CUM S-O DAI SĂ FIE BINE?

PREMIERĂ

orele: 12.00; 14.15; 17.00; 19.15; 21.30

 

VIAŢA AŞA CUM E EA - AP.12

orele: 18.00

 

O FAMILIE DE COŞMAR - A.G.

orele: 11.45; 13.45; 16.00; 20.15; 22.30

 

O POVESTE ÎNCÂLCITĂ - A.G.

orele: 12.30; 14.45; 16.45; 19.00; 21.00

 

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

 

Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia maghiară prezintă astăzi, de la ora 11.00, la sediu, spectacolul "Janos Viteazul", iar secţia română prezintă mâine, de la ora 11.00, la sediu, spectacolul "Aventurile lui Cippolino".

 

Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă, la Casa de Cultură a Sindicatelor, astăzi, de la ora 11.00, spectacolul "Cenuşăreasa", iar mâine, de la ora 18.00, spectacolul "Dublă rezervare (amor cu repetiţie)".

 

Minima moralia

* O femeie a furat un compot de piersici dintr un magazin şi este prinsă de poliţie. Este dusă la tribunal, iar judecătorul o întreabă:

- Câte piersici erau în borcan?

- 8.

- Atunci vei sta pentru fiecare piersică cate o lună la închisoare... Din spate, soţul ei:

- Domnule judecător, a furat şi un borcan de mazăre.

 

La mulţi ani!

Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere colaboratorul nostru prof. VIOREL CODREANU (n. 1947).