Azi, 15 februarie
Calendar ortodox: Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior; Cuv. Eusebiu
Calendar greco-catolic: Sf. ap. Onisim
Maxima zilei: "A voi să dovedeşti că ai dreptate, ar însemna că poţi să nu ai." Augustin de BEAUMARCHAIS
Reţeta zilei
Prăjitură cu mălai
Ingrediente: Trei căni de făină de mălai, trei căni şi jumătate de lapte, două ouă, o linguriţă de bicarbonat de sodiu, jumătate de linguriţă de sare, coaja şi zeama de la o jumătate de lămâie, un pliculeţ de zahăr vanilat, 5 linguri de zahăr, un cub de unt, 100 ml ulei
Preparare: Se pune laptele la fiert până clocoteşte. Se taie lămâia în două. Se rade coaja de la o jumătate de lămâie şi apoi se stoarce de zeamă. Într-un bol mare se amestecă toate ingredientele, apoi se toarnă laptele clocotit şi se omogenizează. Într-o tavă unsă cu puţin unt se toarnă compoziţia şi se bagă la cuptorul în prealabil încins. Se lasă la foc potrivit până se rumeneşte. Apoi se lasă la răcit, în nici un caz în frigider. Se serveşte ca atare, cu smântână bătută spumă amestecată cu zahăr vanilat.
REMEMBER 15 FEBRUARIE
1835 - Grecia: S-a născut Demetrius Vikelas, primul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (1894-1896). (m. 1908)
1840 - S-a născut Titu Maiorescu, critic literar, estetician şi om politic, fondatorul grupării literare şi politice 'Junimea', întemeietor al criticii româneşti moderne; membru fondator al Societăţii Academice Române şi vicepreşedinte al Academiei Române (1880-1884; 1886-1887). (m. 1917)
1850 - S-a născut pictorul Ion Andreescu, unul dintre reprezentanţii impresionismului românesc, membru de onoare post-mortem al Academiei Române (28 oct. 1948). (m. 1882)
1851 - S-a născut Spiru Haret, savant şi om politic liberal, vicepreşedinte al Academiei Române (1905-1907). (m. 1912)
1864 - A apărut revista "Gândirea Militară Românească", devenită, la 8 decembrie 1897, prin înalt decret regal al regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major.
1926 - S-a născut istoricul Dinu C. Giurescu, membru al Academiei Române (din ian. 2001).
1944 - S-a născut regizorul Alexandru Bocăneţ. (m. 1977)
1946 - S-a născut Viorica Bucur, critic de film.
1950 - S-a născut criticul literar Alexandru (Dan) Condeescu, director al Muzeului Literaturii Române. (m. 2007)
1956 - S-a născut poetul Aurelian Titu Dumitrescu.
1965 - Canada: A fost aleasă frunza roşie de arţar ca simbol pentru noul drapel naţional.
1965 - A murit compozitorul Emil Monţia. (n. 1882)
1965 - SUA: A murit pianistul şi interpretul de jazz Nat King Cole. (n. 1919)
1968 - S-a născut actorul George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti.
1969 - Inaugurarea liniei ferate electrificate Bucureşti-Braşov, prima de acest fel din România.
1990 - A murit matematicianul George Ciucu, membru corespondent al Academiei Române (1 mart. 1974). (n. 1927)
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
ORAŞUL - N-15
orele: 16.00; 19.00; 21.45
GNOMEO ŞI JULIETA - 3D - A.G.
PREMIERĂ
orele: 15.00; 16.45; 18.30
THE GREEN HORNET - 3D - N-15
orele: 20.15; 22.30
FĂRĂ OBLIGAŢII - N-15
PREMIERĂ
orele: 15.15; 17.30; 19.45; 22.00
ANOTIMPUL VRĂJITOAREI - N-15
orele: 14.30; 19.15; 21.15
CUM S-O DAI SĂ FIE BINE? - A.P.-12
ora: 17.00
FASTER: IUTE CA GLONŢUL - N-15
orele: 16.15; 20.45; 22.45
DRAGOSTE ŞI ALTE DEPENDENŢE - N-15
orele: 14.00; 18.15
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă, astăzi, de la ora 18.00, la Sala Studio, spectacolul "Giordina", în regia lui Petre Panait.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia maghiară - prezintă, astăzi, de la ora 10.00, la sediu, spectacolul "Iepuraşul lăudăros".
Teatrul de Stat Oradea - Trupa Szigligeti prezintă astăzi, de la ora 12.00, în deplasare la Marghita, povestea mizicală "Război pentru o stea".
Minima moralia
* - John, du-te afară şi udă florile.
- Sir, dar afară plouă.
- Nu-i nimic, ia-ţi umbrela!
* Un nebun trăgea o aţă după el. La un moment dat un alt nebun îl întreabă:
- De ce tragi aţa după tine?
- Dar ce, vrei să o împing?...
* Un angajat întârzie la servici, şeful său nervos ţipă la el:
- Ar fi trebuit să fii aici la 8.30! Tipul răspunde:
- De ce? Ce s-a întâmplat la 8.30?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.