Calendar creștin ortodox  Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent şi Vasilisa (Post)

Calendar greco-catolic: Sf. m. Crescent.

 REMEMBER 15 APRILIE

1632: Bătălia de la Rain: Suedezii sub Gustavus Adolphus înving Sfântul Imperiu Roman în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

1755: Poetul, jurnalistul și lexicograful britanic Samuel Johnson a publicat la Londra "Dicționarul limbii engleze".

1762: Prin decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Terezia, se înființează regimentele grănicerești românești: I la Orlat și II la Năsăud.

1896: Ceremonia de închidere a primei ediții a Jocurilor Olimpice Moderne, Atena, Grecia.

1912: Vasul britanic de pasageri Titanic se scufundă în Atlanticul de Nord la ora 2:20 a.m., la două ore și 40 de minute după coliziunea cu un iceberg. Din cei 2.227 de pasageri plus echipaj aflați la bord numai 770 vor supraviețui.

1918: Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.

1939: A avut loc Congresul de constituire a Partidului Democrat din Polonia.

1941: Începe greva minerilor din Valea Jiului, care îngreunează aprovizionarea armatei antonesciene și a trupelor germane aflate în țară.

1941: Generalul american Douglas MacArthur este numit comandant al forțelor aliate în Pacific.

1944: Al Doilea Război Mondial: Primul bombardament de noapte al aviației britanice asupra României: 83 de bombardiere Wellington atacă Turnu-Severin.

1944: Al Doilea Război Mondial: Al doilea mare bombardament anglo-american asupra Bucureștiului. Universitatea e distrusă parțial.

1945: Al Doilea Război Mondial: Trupele britanice au eliberat deținuții din lagărul de concentrare Bergen-Belsen.

1947: Înființarea Filarmonicii "Banatul" din Timișoara.

1949: Înființarea Filarmonicii "Gheorghe Dima" din Brașov.

1949: Are loc premiera dramei "Bălcescu" de Camil Petrescu.

1957: Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României.

1964: Plenara lărgită a CC al PCR adoptă Declarația cu privire la poziția PCR în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Declarația condamnă pretențiile PCUS de a domina mișcarea comunistă internațională sub pretextul internaționalismului proletar. Declarația marchează începutul oficial al politicii independente a României în cadrul "lagărului comunist".

1971: La Porțile de Fier, este conectat la sistemul energetic național primul hidroagregat de producție românească.

1989: A vut loc Tragedia de pe Hillsborough, o busculadă umană pe Stadionul Hillsborough, în semifinalele FA Cup, soldată cu moartea a 96 de fani ai FC Liverpool.

1991: Inaugurarea oficială a activității Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) (Londra).

1998: Guvernul condus de Radu Vasile a fost validat de către Parlamentul României.

 

FILME CINEMA PALACE

 

12 APRILIE-19 APRILIE

 A Dog's Way Home DUB 2D  AG

Miercuri: ora 09.10;

Joi: ora 09.20;

After 2D AVANPREMIERĂ N15

Miercuri-Joi: orele 18.30; 20.35; 22.35;

Asterix: Le secret de la potion magique DUB 3D AG

Marți: ora 10.40;

Captain Marvel 3D  AP12

Marți: ora 11.20;

Miercuri: ora 09.15;

Luni: ora 09.40;

Vineri-Duminică: ora 18.50;

Luni: ora 18.45;

Marți: ora 18.50;

Dragged Across Concrete 2D  PREMIERĂ  N15

Vineri-Joi: orele 19.10; 22.05;

Vineri-Joi: ora 14.50;

Vineri-Duminică: ora 21.10;

Marți: ora 21.10;

Dumbo DUB 3D AG

Luni: orele 09.15; 11.20;

Joi: ora 11.20;

Marți: ora 09.20;

Miercuri: ora 09.30;

Joi: ora 11.00;

Vineri: orele 14.40; 16.45;

Sâmbătă: orele 10.20; 14.40; 16.45;

Duminică: orele 14.40; 16.45;

Luni: orele 13.25; 16.40;

Marți: orele 12.25; 14.40; 16.45;

Miercuri: orele 10.55; 14.40;

Joi: ora 14.40;

Harvie and the Magic Museum DUB 3D  AG

Joi: ora 09.30;Hellboy 2D  PREMIERĂ AP12

Miercuri: ora 11.35;

Vineri: orele 13.25; 15.40; 17.55; 20.10; 22.25;

Sâmbătă-Duminică: orele 11.10; 13.25; 15.40; 17.55; 20.10; 22.25;

Luni: orele 15.40; 17.55; 20.10; 22.25;

Marți-Joi: orele 13.25; 15.40; 17.55; 20.10; 22.25;

Luni: ora 14.00;

Marți: ora 09.40;

Hotel Mumbai 2D N15

Vineri-Marți: orele 16.10; 18.25;

Miercuri-Joi: ora 16.10;

Miercuri-Joi: ora 18.40;

How to Train Your Dragon: The Hidden World DUB 3D  AG

Marți: ora 08.45;

Joi: ora 09.20;

Little 2D  Premiera AP12

Vineri: ora 14.10;

Sâmbătă-Duminică: orele 12.10; 14.10;

Marți: orele 12.10; 14.10;

Miercuri: orele 11.10; 14.10;

Joi: orele 12.10; 14.10;

Vineri: orele 12.50; 17.40; 19.40; 21.40;

Sâmbătă-Marți: orele 17.40; 19.40; 21.40;

Miercuri: orele 12.50; 17.40; 19.40; 21.40;

Joi: orele 17.40; 19.40; 21.40;

Missing Link DUB 3D  PREMIERĂ AG

Vineri: orele 13.35; 15.25; 17.15;

Sâmbătă: orele 11.40; 13.35; 15.25; 17.15;

Duminică-Marți: orele 13.35; 15.25; 17.15;

Miercuri-Joi: ora 15.30;

Miercuri: ora 11.40;

Duminică: ora 11.15;

Miercuri-Joi: orele 12.55; 16.45;

Oh, Ramona! 2D  AP12

Luni: ora 09.20;

Pet Sematary 2D  N15

Vineri-Marți: orele 20.40; 22.35;

Sâmbătă-Duminică: ora 12.50;

Miercuri-Joi: orele 21.00; 22.55;

Shazam 3D  AP12

Luni: ora 12.00;

Vineri: orele 14.55; 17.20; 19.50; 22.20;

Sâmbătă-Duminică: orele 12.30; 14.55; 17.20; 19.50; 22.20

Luni: orele 15.00; 17.25; 19.50; 22.20;

Marți: orele 09.00; 14.55; 17.20; 19.50; 22.20;

Miercuri-Joi: orele 12.30; 14.55; 17.20; 19.50; 22.20;

Vineri: ora 12.20;

Tea Pets DUB 2D  AG

Vineri: ora 12.20;

Luni: ora 12.05;

Sâmbătă-Duminică: ora 11.00;

Marți: ora 13.00;

The Queen s Corgi DUB 3D  AG

Vineri: ora 13.10;

Sâmbătă-Duminică: ora 10.45;

Luni: orele 11.00; 13.10;

Marți: orele 11.30; 13.10;

Miercuri: ora 10.45;

Duminică: ora 13.00;

Wonder Park DUB 3D AVANPREMIERĂ AG

Miercuri-Joi: orele 13.50; 17.30;

Miercuri: ora 08.45;