Calendar creștin ortodox:  †Înălțarea Sfintei Cruci 

Calendar greco-catolic: Înălțarea Sfintei Cruci. Post și ajun

REMEMBER 14 SEPTEMBRIE

407: A murit Ioan Gură de Aur, scriitor creștin și patriarh de Constantinopol

1321: A murit Dante Alighieri, dramaturg italian (n. 1265)

1472: Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a treia soție a domnitorului.

1607: A murit Simion Movilă, domnitor al Moldovei

1658: Sfârșitul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei.

1737: S-a născut Michael Haydn, compozitor austriac, capelmaistru la Oradea și Salzburg (d. 1806)

1752: Imperiul britanic adoptă calendarul gregorian, sărind 11 zile (ziua anterioară fusese 2 septembrie).

1887: S-a născut Simion Stoilov, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1961)

1895: Inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era la acea vreme cel mai lung pod (4.088 m) din Europa Continentală și al treilea pod din lume.

1926: Terminarea primei locomotive cu aburi, construită la Reșița.

1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor" de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial, construit între anii 1926-28, din inițiativa reginei Maria.

1930: S-a născut Mișu Fotino, actor român (d. 2014)

1931: S-a născut Tudor Caranfil, critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile și istoric de film român (d. 2019)

1940: A început guvernarea Ion Antonescu. Generalul Antonescu este conducatorul Statului român și președinte al Consiliului de Miniștri. Horia Sima este numit ministru secretar de Stat, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Prin decret regal, România este proclamată „Stat național-legionar".

1959: Sonda sovietică Luna 2 ajunge pe Lună, devenind primul obiect făcut de om care a atins suprafața lunară.

1984: A murit Paul Sterian, poet român (n. 1904)

1993: A murit Geo Bogza, poet, prozator și ziarist român (n. 1908)

1994: La Oslo a fost semnat documentul „Declarația de la Oslo" de către ministrul israelian de Externe, Șimon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat. Declarația prevedea ca „problemele politice" să fie discutate între cele doua parți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care prevedea instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania.

1996: La Târgu Jiu a avut loc, sub auspiciile „Fundațiilor Internaționale Constantin Brâncuși", solemnitatea deschiderii șantierului de dezasamblare a „Coloanei fără sfârșit", prin demontarea primelor două module.

2000: Microsoft lansează Windows Me.

2003: La referendumul din Estonia, o majoritate de 66,9% este în favoarea aderării la UE.

2006: A murit Silviu Brucan, politician român (n. 1916)

2008: A murit Ștefan Iordache, actor român de teatru și film (n. 1941)

2009: A murit Patrick Swayze, actor american, dansator și compozitor (n. 1952)

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

13/09/2019 - 19/09/2019

Ad Astra 2D Avanpremiera AP12

Joi: orele 19:00; 21:30

Angel Has Fallen 2D AP12

Vineri – Duminică: orele 15:05; 21:40 

Vineri: orele 12:35; 18:10; 20:25

Sâmbătă – Duminică: ora 10:40

Sâmbătă – Luni: orele 18:10; 20:25

Luni: ora 21:55

Luni – Marți: ora 13:40

Marți: orele 16:30; 19:30; 21:50

Miercuri: orele 10:40; 15:05; 18:10 

Miercuri – Joi: orele 19:55; 21:40

Joi 12:35; 15:05; 18:15

Downton Abbey 2D Premiera AG

Vineri – Duminică: orele 17:00; 19:20

Vineri: ora 13:15

Sâmbătă: orele 11:00; 13:20

Duminică: orele 11:00; 13:25

Luni: orele 13:10; 18:40

Luni – Marți: orele 17:00

Marți: orele 13:10; 18:30

Miercuri: orele 11:00; 13:20

Miercuri – Joi: orele 17:00; 19:20

Joi: ora 13:00

Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw 3D AP12

Vineri: orele 13:40; 19:50 ; 22:10

Sâmbătă – Duminică: orele 12:30; 22:10

Sâmbătă: ora 19:50

Duminică: ora 19:55

Luni: orele 19:50; 22:20

Marți: ora 19:50

Miercuri: orele 12:30; 22:15

Joi: orele 13:40; 22:10

It Chapter Two 2D N15

Vineri – Duminică: ora 19:00

Vineri: ora 22:40

Vineri – Luni: orele 14:35; 17:40; 20:50

Sâmbătă – Duminică: orele 11:45; 22:40

Luni: ora 22:40

Marți: orele 14:20; 17:25; 20:30; 22:20

Miercuri: orele 11:45; 14:35; 17:40; 19:00; 20:50; 22:10

Joi: orele 17:40; 20:50; 22:25

La Gomera 2D Premiera N15

Vineri: orele 12:20; 16:10; 18:00 

Sâmbătă: orele 13:50; 18:00

Duminică: orele 14:15; 18:05

Luni – Marți 12:20; 16:00 

Miercuri: orele 16:00; 18:00

Joi: orele 12:20; 16:10; 18:00

Once Upon a Time in Hollywood 2D N15

Vineri – Duminică: orele 15:35; 22:25 

Luni – Marți: ora 15:25

Miercuri: ora 15:35 

Joi: ora 14:30

Princess in Wonderland DUB 3D Avanpremiera  AG

Miercuri: orele 14:55; 16:30

Joi: orele 14:55; 16:30

Rambo: Last Blood 2D Avanpremiera N15

Miercuri: orele 20:30; 22:25

Joi: ora 20:30

The Angry Birds Movie 2 DUB 3D AG

Sâmbătă – Duminică: ora 10:20

Miercuri: ora 10:20 

The Big Trip DUB 3D AG

Vineri – Luni: ora 16:30

Marți: ora 14:50

Miercuri: ora 12:10

The Goldfinch 2D Premiera N15

Vineri: ora 14:15

Vineri – Duminică: orele 18:35; 21:20

Sâmbătă: orele 11:25; 14:10

Duminică: orele 11:25; 14:05

Luni: orele 14:10; 19:15; 21:15 

Marți: orele14:05; 19:00; 21:10 

Miercuri: orele 11:25; 14:10

Miercuri – Joi: orele 18:35; 21:20 

Joi: ora 14:10 

The Lion King 3D AG

Vineri: ora 12:55

Duminică: ora 16:00

Luni: ora 12:35

Marți: ora 12:25

Miercuri: ora 13:50

Joi: ora 12:55 

Trouble DUB 3D Premiera AG

Vineri: ora 17:20

Vineri – Luni: orele 12:55; 14:50 

Sâmbătă – Duminică: orele 10:50; 17:20

Luni – Marți: ora 18:00

Marți: ora 12:40

Miercuri: orele 10:50; 17:20

Miercuri – Joi: ora 12:55

Joi: ora 17:20