Calendar ortodox: Sf. Mc. Glicheria; Cuv. Serghie Mart. (Înjumatatirea praznicului Cincizecimii) (Dezlegare la peste). Calendar greco-catolic: Sf. Gliceria, mc. (+ 161) - Aparitia Preasf. Fec. Maria la Fatima (1917).

Maxima zilei: "Omul ştie mai multe decât înţelege" Alfred ADLER


Reţeta zilei
Penne cu legume

Ingrediente: 400 gr paste penne, doi dovlecei, două vinete mici, doi ardei roşii copţi decojiţi, 400 gr roşii, patru cepe, doi căţei de usturoi, 18 bulgări de mozzarella, 100 ml ulei de măsline, o lingură cu cimbrişor mărunţit, patru frunze de busuioc, sare, piper.
Preparare: Dovleceii şi vinetele spălate se taie în două, apoi în felii de 0,5 cm. Ardeii se taie în fâşii fine. Usturoiul şi ceapa tocate mărunt se călesc uşor 5 minute în două linguri de ulei încălzit, după care se scot din tigaie. Se adaugă puţin ulei, se prăjesc dovleceii tot cam 5 minute, se scot din tigaie, se schimbă uleiul şi se rumenesc vinetele. După ce se scot, se pun roşiile la călit în restul de ulei, fără a le fărâmiţa, se scurg şi se aşază deoparte. Se pun din nou în tigaie toate celelalte legume, se potrivesc de sare şi piper, se presară cimbrişor, se acoperă şi se lasă la călit 20 de minute, fără capac. Se adaugă roşiile în tigaie şi se continuă înăbuşirea timp de alte 5 minute. Se fierb pennele, se scurg, se mută într-o salatieră, se stropesc cu puţin ulei şi se amestecă. Se pun legumele fierte peste paste, se amestecă şi se ornează cu bulgări de mozzarella şi frunze de busuioc. Se servesc calde.


Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

CRANK: TENSIUNE MAXIMĂ - I.M.-18
orele: 14.30; 19.00; 21.15

LUPTĂTORUL - N.-15
ora: 16.30

X-MEN DE LA ORIGINI: WOLVERINE - N.-15
PREMIERĂ
orele: 15.00; 17.30; 20.15; 22.30

DESPRE BĂRBAŢI ŞI NU NUMAI - A.G.
PREMIERĂ
orele: 14.15; 17.00; 19.30; 22.00

FURIOS ŞI IUTE: PIESE ORIGINALE - N.-15
orele: 13.45; 18.30

CITITORUL - N.-15
PREMIERĂ
orele: 16.00; 20.45

PAUL, MARE POLIŢIST LA MALL - A.G.
orele: 18.00; 20.00

MISTERUL GEMENILOR - I.M. 18
orele: 15.30; 21.45

Telefoanele complexului: 0259/420002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

Teatru de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă astăzi, de la ora 11.00, la sediu, spectacolul de la Debreţin "Orajatek".

Teatrul de Stat Oradea - "Trupa Iosif Vulcan" prezintă astăzi, de la ora 18.00, la Sala Studio, spectacolul "Între noi, actorii...", de Nikolai Koliada şi A.P. Cehov.


Minima moralia

* Azi am încercat să fac o retragere dintr-un bancomat, însă am primit mesajul "fonduri insuficiente". Nu ştiu dacă se referea la ei sau la mine...

REMEMBER

1806 - A murit Samuil Micu, primul istoric modern din Transilvania, exponent de seamă al Şcolii Ardelene. (n. sept. 1745)
1864 - Războiul civil american: Bătălia de la Resaca pentru câştigarea Atlantei.
1889 - S-a născut episcopul ortodox Grigorie Comşa, membru de onoare al Academiei Române. (28 mai 1934) (m. 25 mai 1935)
1904 - S-a născut actriţa Elvira Godeanu. (m. 3 sept. 1991)
1904 - A murit sociologul francez Gabriel Tarde. (n. 12 mart. 1843)
1914 - S-a născut boxerul american Joe Louis. (m. 12 apr. 1981)
1919 - S-a născut inginerul George S. Bărănescu, membru corespondent (21 mart. 1963). (m. 6 apr. 2001)
1934 - S-a născut scenarista Eva Sârbu.
1938 - S-a născut tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii (1991-1992) şi director general al Operei Naţionale din Bucureşti (2001-2005). (m. 29 ian. 2006)
1939 - A murit matematicianul şi logicianul polonez Stanisław Leśniewski. (n. 30 mart. 1886)
1940 - S-a născut Mircea Ciobanu, poet şi prozator. (m. 23 apr. 1996)
1942 - S-a născut regizorul Constantin Vaeni.
1949 - S-a născut actriţa Julieta Ghiga Szönyi.
1959 - A murit juristul şi omul politic Emil Haţieganu, membru de onoare al Academiei Române. (n. 9 dec. 1878)
1964 - A murit geologul şi geochimistul Mircea Ion Savul, membru titular al Academiei Române. (n. 3/15 mai 1895)
1968 - S-a născut interpreta de muzică uşoară Oana Sârbu.
1984 - A murit matematicianul polonez Stainslaw Marcin Ulam, cunoscut pentru rolul major pe care l-a jucat în cercetările privind bomba cu hidrogen. (n. 13 apr. 1909)
2004 - Vizita la Bucureşti a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.
2005 - Preşedintele PNL, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, a participat la cel de-al 53-lea Congres al Internaţionalei Liberale de la Sofia.