Calendar creștin ortodox: Sfântul Mucenic Artemon

Calendar greco-catolic: Sf. papă m. Martin


REMEMBER 13 APRILIE

  • 1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.
  • 1862, România : A intrat în vigoare legea presei.
  • 1864: Camera Deputaților a adoptat o moțiune de vot de blam asupra guvernului Kogălniceanu, care și-a depus demisia, respinsă însă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
  • 1885: Promulgarea Legii depozitului legal, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din București și Iași, precum și Bibliotecii Academiei Române.
  • 1886: S-a născut Nicolae Tonitza, pictor, grafician și critic de artă român (d. 1940)
  • 1889: A început să funcționeze prima agenție de presă din România, „Agenția Română”.
  • 1919: La Amritsar, India, trupele britanice și din Gurkha au masacrat peste 380 de demonstranți neînarmați.
  • 1924: Referendumul popular organizat în Grecia privind proclamarea republicii.
  • 1938: Printr-o scrisoare adresată de Gheorghe Tătărescu lui Constantin I. C. Brătianu, curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului conservator.
  • 1939: Marea Britanie și Franța au acordat garanții unilaterale privind frontierele României și Greciei, în speranța echilibrării jocului politic al Germaniei în zona de sud-est a Europei.
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: La Moscova, s-a semnat Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia și URSS.
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: Trupele celui de-al Treilea Reich au ocupat Belgradul.
  • 1945: Al Doilea Război Mondial: Înlăturarea ocupației germane din Viena.
  • 1945: Proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată, în anul 1940, de Ungaria horthystă), restabilită la 9 martie 1945.
  • 1946: Reluarea oficială a relațiilor diplomatice cu Franța. Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov.
  • 1948: Marea Adunare Națională a votat Constituția Republicii Populare Române, prima constituție postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziție al perioadei pe plan economic și social. A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, și un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.
  • 1953: Directorul CIA Allen Dulles lansează programul de control al minții, MKULTRA.
  • 1964: La Premiile Oscar, Sidney Poitier devine primul afro-american de sex masculin care câștigă premiul Cel mai bun actor, pentru filmul Lilies of the Field.
  • 1970: Echipajul navetei spațiale Apollo 13 a anunțat primele probleme, în zborul spre Lună, de îndată ce a observat explozia unei butelii cu oxigen.
  • 1973: România: S-a constituit Institutul Central de Matematică.
  • 1975: Izbucnirea războiului civil în Liban (1975-1990).
  • 1992: Proclamarea Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia și Muntenegru.