Calendar ortodox: Sf. mucenici Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ierarh Cosma

Calendar greco-catolic: Sf. m. Prob, Tarah şi Andronic

 

 

Maxima zilei: "Cu cât văd mai multe, cu atât ştiu mai puţine lucruri sigur." John LENNON

 

 

Reţeta zilei

Spaghete cu pui şi ardei gras

Ingrediente: piept de pui, ardei gras, masline verzi in ulei, rosii cherry, delicat, piper, curry, 4-5 linguri ulei de masline, parmezan.

Preparare: Puiul şi ardeiul se taie cubuleţe, roşiile se opăresc 2 minute şi se decojesc, se taie în două. Într-o tigaie antiaderentă se încinge uleiul, se pun ingredientele toate şi apă cât să le acopere. Se lasă la foc moderat 30 minute. Apa se evaporă şi rămâne un sos. Spaghetele se fierb cât e nevoie în apă multă şi sare dură. Se amestecă în tigaie şi se adaugă parmezan. Se servesc calde, lângă un pahar de vin alb.

 

REMEMBER 12 octombrie

 

Ziua naţională a Republicii Fiji.

Ziua naţională a Republicii Guineea Ecuatorială.

Ziua naţională a Spaniei.

Ziua Hispanităţii (descoperirea Americii de către Cristofor Columb - 1492).

1449 - Bogdan al II-lea, fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun şi tatăl lui Ştefan cel Mare, a devenit domn al Moldovei (1449-1451), după înfrângerea în lupta de la Tămăşeni, pe Siret, a lui Alexăndrel (domn din noiembrie 1448), cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara.

1777 - Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei (1764-1767; 1774-1777), a fost ucis, la Iaşi, din porunca sultanului, fiind bănuit de Poartă că întreţinea legături cu Rusia.

1825 - A murit poetul Nicolae Văcărescu. (n. 1785 ?)

1863 - S-a format guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. Este perioada marilor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

1872 - A fost promulgat Decretul imperial privind înfiinţarea Universităţii din Cluj, cu patru facultăţi: filosofie şi litere, matematici şi ştiinţele naturii, drept, medicină (inaugurarea universităţii a avut loc la 10 nov. 1872).

1903 - S-a inaugurat clădirea Facultăţii de Medicină din Bucureşti. 1934 - S-a născut istoricul Alexandru Zub, membru titular (2004) al Academiei Române.

1935 - Italia: S-a născut tenorul Luciano Pavarotti. (m. 2007)

1940 - A început intrarea trupelor germane în România, pe baza „garanţiilor" din 30 august 1940, privind noile graniţe.

1942 - S-a născut Nicolae Florescu, istoric şi critic literar.

1944 - Armata Română a eliberat Oradea de sub ocupaţia horthysto- fascistă.

1945 - A fost fondată Universitatea din Chişinău.

1946 - A fost înfiinţat Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon".

1968 - S-a născut cântăreaţa Daniela Gyorfi.

1970 - Rusia: A fost lansată staţia automată sovietică 'Luna-16'.

1981 - A murit poeta Agatha Grigorescu-Bacovia. (n. 8 mart. 1895)

1995 - La Bucureşti, se desfăşoară prima reuniune a Comitetului de asociere România-UE.

1999 - Semnarea, la Bucureşti, a Acordului între guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) privind cooperarea în exploatarea şi utilizarea în scopuri paşnice a spaţiului cosmic.

2007 - Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu Henri, Marele Duce de Luxemburg.

2007 - Deschiderea lucrărilor celei de-a IX-a reuniune a Asociaţiei Senatelor din Europa, la Palatul Parlamentului.

 

Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

ÎNCEPUTUL - N 15

ora: 21.45

 

NUNTĂ ÎN BASARABIA - A.G.

PREMIERĂ

orele: 16.00; 17.45; 19.45

 

LEGENDE DIN REGATUL BUFNIŢELOR - 3D - A.P.12

AVANPREMIERĂ

ora: 18.45

 

PIRANHIA - 3D - I.M.18

PREMIERĂ

orele: 15.00; 17.00; 20.45; 22.30

 

IUBIRI DIN TRECUT - N. 15

ora: 17.15

 

KARATE KID - A.P.12

PREMIERĂ

orele: 14.30; 19.30; 22.15

 

MACETE - I.M. 18

ora: 18.15

 

WALL STREET: BANII SUNT FĂCUŢI SĂ CIRCULE - A.G.

orele: 15.30; 20.15

 

GENOVA - A.P.12

PREMIERĂ

orele: 14.00; 19.00

 

EROI DE SACRIFICIU - I.M. 18

orele: 16.30; 21.15

 

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

 

Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia maghiară prezintă astăzi, în deplasare la Salonta, de la orele 10.00 şi 12.00, spectacolul "Aventurile lui Plum Plum".

 

Minima moralia

* Numai doi trandafiri la cea de-a 20-a aniversare a nunţii noastre?!

- Draga mea, ai uitat să numeri ţepii.

* La medic:

- Şchiopătaţi când e umezeală în atmosferă?

- Nu, când merg.

 

La mulţi ani!

Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere LUCIAN POPUŞ (n. 1958) - primarul comunei Sânmartin.