Calendar creștin ortodox: † Sfântul Ioan Valahul     

Calendar greco-catolic: Duminica 3 după PAȘTI (a Mironosițelor). Sf. ep. Epifanie; Sf. Gherman al Constantinopolului

 

REMEMBER 12 MAI

205 î.e.n.: A fost pus în funcțiune  Mecanismul Antikythera, considerat cel mai vechi calendar astronomic și strămoșul calculatorului analog. Cu ajutorul lui, grecii puteau calcula cu precizie eclipsele, mișcarea planetelor și puteau stabili datele la care erau organizate Jocurile Olimpice.[1]

113: A fost inaugurată la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian", operă atribuită lui Apollodor din Damasc. Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco–romane, constituie un original act de naștere a poporului român.

254: Papa Ștefan I îi succede Papei Lucius I ca cel de-al 23-les papă.

1581: A fost fondată Universitatea din Cluj.

1797: Prima Coaliție: Napoleon I al Franței cucerește Veneția.

1812: S-a născut George Barițiu, istoric și publicist român (d. 1893)

1848: Revoluționarii moldoveni refugiați în Transilvania elaborează, la Brașov, programul–legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei". Este documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc".

1870: A murit Eftimie Murgu, cărturar român (n. 1805)

1889: A murit John Cadbury, întreprinzător englez în domeniul ciocolatei (n. 1801)

1916: S-a născut Constantin Ciopraga, critic și istoric literar român (d. 2009)

1926: Dirijabilul italian Norge devine prima navă care a zburat deasupra Polului Nord. Expediția a fost ideea exploratorului polar Roald Amundsen, aeronava a fost proiectată de pilotul italian Umberto Nobile iar exploratorul american Lincoln Ellsworth împreună cu Clubul Aero din Norvegia au finanțat călătoria.

1933: A murit Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român (n. 1874)

1934: S-a născut Lucian Raicu, eseist și critic literar român, stabilit, după 1986, în Franța (d. 2006)

1934: S-a născut Zsolt Kerestely, compozitor de muzică ușoară, instrumentist și dirijor

1938: S-a născut Dumitru Fărcaș, taragotist român (d. 2018)

1941: Inginerul german Konrad Zuse a prezentat calculatorul Z3, primul calculator electromecanic programabil.

1942: Prima gazare în masă, datată cu exactitate, din lagărul de concentrare Auschwitz–Birkenau, în urma căreia au fost uciși 1.500 de evrei polonezi.

1942: S-a născut Aurelian Andreescu, interpret român de muzică ușoară (d. 1986)

1943: A fost terminată construirea clădirii Pentagonului.

1945: Al doilea război mondial: Armata română își încheie participarea la cel de–al doilea război mondial.

1949: S-a născut Anghel Mora, regizor și scenarist român

1955: S-a născut Horia Văsioiu, politician român

1958: S-a născut Valeriu Mladin, artist plastic român

1965: Nava spațială sovietică Luna 5 se prăbușește pe Lună.

1972: Rolling Stones lansează Exile On Main Street, considerat cel mai bun album al lor.

1978: Dragoș Burlacu, pictor și grafician român

1995: A murit Ștefan Kovacs, fotbalist și antrenor romaâ (n. 1920)

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

10- 16 mai 2019

After 2D AP12

Sâmbătă – Duminică: orele 11:50 ; 20:05

Miercuri: orele 11:50; 20:05

Vineri: ora 20:25

Luni – Marți: ora 20:25

Joi: ora 18:25

Avengers: Endgame 3D AP12

Vineri: orele 13:55; 17:10

Sâmbătă – Duminică: orele 13:50; 17:10

Luni – Marți: orele 13:55; 17:10

Miercuri: orele 13:50; 17:10

Joi: orele 13:55; 17:10; 21:25

Vineri – Joi: orele 12:20; 15:40; 19:00; 22:20

Vineri – Miercuri: ora 21:20

Brightburn 2D PREMIERĂ N15

Vineri – Joi: ora 19:30

Vineri 15:10; 18:05; 20:50; 22:30

Sâmbătă – Duminică: orele 13:30; 16:30 18:00; 20:50; 22:30

Luni – Marți: orele 15:10; 18:05; 20:50; 22:30

Miercuri: orele 13:30; 16:30 ; 17.50; 20:55; 22:35

Joi: orele 15:10; 18:00; 20:50; 22:35

Dumbo 3D AG

Luni: ora 10:00

Vineri: ora 09:30

Sâmbătă – Duminică: ora 11:30

Miercuri: ora 11:30

Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile 2D N15

Sâmbătă – Duminică: orele 18:40; 22:05

Miercuri: orele 18:45; 21:55

Joi: orele 19:50; 22:45

Vineri: orele 18:20; 22:25

Luni – Marți: orele 18:20; 22:25

Five Feet Apart 2D AP12

Vineri: orele 13:50; 21:50

Sâmbătă – Duminică: orele 13:50; 21:45

Luni – Marți: orele 13:50; 21:50

Miercuri: ora 13:40

Joi: ora 13:50

John Wick: Chapter 3 - Parabellum 2D AVANPREMIERĂ N15

Miercuri: orele 19:35; 22:10

Joi: orele 20:20; 22:00

Manou the Swift DUB 2D PREMIERĂ AG

Vineri: ora 13:30

Sâmbătă – Duminică: orele 11:20; 15:15

Luni – Marți: ora 13:30

Miercuri: orele 11:20; 15:15

Joi: ora 13:30

Manou the Swift DUB HUN 2D PREMIERĂ AG

Vineri: ora 12:20

Luni – Marți: ora 12:20

Joi: ora 12:20

Sâmbătă – Duminică: ora 12:10

Miercuri: ora 12:00

Miss Bala 2D N15

Vineri: orele 16:05; 19:50

Sâmbătă – Duminică: orele 16:00; 19:45

Luni – Marți: orele 16:05; 19:50

Miercuri: ora 15:50

Joi: ora 16:00

Princess Emmy DUB 2D AG

Vineri: ora 12:20

Sâmbătă – Duminică: ora 10:40

Luni – Marți: ora 12:20

Miercuri: ora 10:30

Joi: ora 12:20

The Hustle 2D PREMIERĂ AP12

Vineri – Joi: orele 20:30; 22:15

Sâmbătă – Duminică: orele 13:00; 14:45; 16:00; 18:15 

Miercuri: orele 13:00; 14:45; 16:00; 18:15

Vineri: orele 13:00; 14:45; 16:35; 19:00

Luni – Marți: orele 13:00; 14:45; 16:35; 19:00

Joi: orele 13:00; 14:45; 16:35; 19:00

The Upside 2D AP12

Joi: ora 11:00

UglyDolls DUB 2D PREMIERĂ AG

Vineri: orele 12:35; 14:15; 17:45

Sâmbătă – Duminică: orele 10:50; 12:30; 14:15; 17:45

Luni – Marți: orele 12:35; 14:15; 17:45

Miercuri: orele 10:50; 12:30; 14:15; 17:45

Joi: orele 12:35; 14:15; 17:45

Wonder Park DUB 3D AG

Sâmbătă – Duminică: orele 10:40 ; 17.00

Miercuri: orele 10:40; 17.00

Vineri: ora 16:00

Luni – Marți: ora 16:00

Joi: ora 16:00

Miercuri: ora 17:00