Calendar creștin ortodox: †Sfântul Mucenic Sava de la Buzău 

Calendar greco-catolic: Sf. ep. Vasile de Parion și sf. Sava de la Buzău


REMEMBER 12 APRILIE

  • 1457: Bătălia de lângă satul Dolhești, unde Ștefan cel Mare a înfrânt și alungat din scaunul țării pe Petru Aron.
  • 1633: Inchiziția a început interogatoriul lui Galileo Galilei.
  • 1877: A început războiul ruso-turc. România a permis trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii au bombardat localitățile românești de la Dunăre.
  • 1914: A avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion”, a scriitorului englez, George Bernard Shaw.
  • 1943: Întâlnirea dintre conducătorul statului român, mareșalul Ion Antonescu, și Hitler, la castelul Klessheim. Hitler i-a cerut lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.
  • 1944: În cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul României, și Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii au propus încheierea unui armistițiu, cu următoarele condiții: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de nord, dintre România și URSS, plata unor reparații și despăgubiri de război.
  • 1945: Participanții la Mișcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizații unitare, intitulată Tineretul Progresist din România. Congresul acesteia are loc la 22 octombrie - 24 octombrie 1945.
  • 1945: Președintele american Franklin D. Roosevelt moare în timp ce era în funcție; vice-președintele Harry Truman depune jurământul ca cel de-al 33-lea președinte al Statelor Unite.
  • 1955: Doctorul Jonas Salk anunță folosirea cu succes a vaccinului împotriva poliomielitei.
  • 1961: Zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok I”. Zborul a durat 108 de minute.
  • 1966: Primul bombardament american asupra R.D. Vietnam.
  • 1967: A fost inaugurat Teatrul Ahmanson din Los Angeles.
  • 1970: S-au deschis pentru circulație primele două benzi ale autostrăzii București–Pitești.
  • 1981: A avut loc zborul primei navete spațiale NASA, Columbia, care s-a pulverizat, din cauze necunoscute și a ars aproape în întregime, în data de 1 februarie 2003.
  • 1997: A fost parafat Acordul privind aderarea României la Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA).
  • 2000: În cursul unei ceremonii impresionante, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o mea culpa istorică pentru toate greșelile Bisericii Catolice.
  • 2000: Poliția columbiană a arestat 49 de membri ai unei rețele internaționale de heroină; a fost arestat și un văr al celebrului traficant de droguri Pablo Escobar.
  • 2000: Cel puțin 15 persoane au fost ucise și alte circa 20 rănite în cursul unui atac cu grenade și arme automate care a avut loc într–o moschee șiită din Malhowali, localitate din Nord–Estul Pakistanului.