Calendar ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Enata şi Valentina

Calendar greco-catolic: Sf. Scolastica, fc.

 

Maxima zilei: "Paradoxurile sunt folositoare pentru a atrage atenţia asupra ideilor." Mandell CREIGHTON

 

Reţeta zilei

Chiftele umplute

Ingrediente: 600 gr carne tocată de porc, 4 ouă, 2 triunghiuri de brânză topită, 4 căţei de usturoi, 4 linguri de sos de roşii, mărar, sare, piper, ulei pentru prăjit.
Preparare: Se pun ouăle la fiert, la foc potrivit, 10-15 minute, să fie tari. Se lasă la răcit şi se decojesc. Compoziţia din carne se prepară astfel: într-un vas se pune carnea tocată, peste care se adaugă usturoiul curăţat, spălat şi pisat, sare, piper, mărar şi se omogenizează. Se împarte compoziţia de carne în 4. Se turteşte fiecare porţie şi în mijloc se pune câte un ou întreg fiert, se rulează carnea în jurul lui formându-se astfel o bilă de carne. Cu restul de compoziţie se pot forma chifteluţe mai mici. Într-o tigaie cu ulei încins se prăjesc toate 4 chiftelele, la foc potrivit. Când s-au rumenit, se scot într-o tavă antiaderentă, se toarnă câte o lingură de sos de roşii pe fiecare chiftea şi se pune câte o jumătate de triunghi de brânză topită pe fiecare. Se dă la cuptor, la foc potrivit, până se rumeneşte brânza topită. Se servesc calde cu sote de mazăre sau piure de cartofi.

 

 

REMEMBER 10 FEBRUARIE

1388 - Menţionarea, pentru prima dată, a oraşului-cetate Suceava drept capitală a statului feudal Moldova.

1867 - S-a născut politicianul Gheorghe Buzdugan, membru de onoare al Academiei Române ( 28 mai 1929). (m.  1929)

1894 - S-a născut omul politic britanic Harold Macmillan, premier între anii 1957 şi 1963. (m. 1986)

1902 - S-a născut prozatorul şi dramaturgul Anton Holban. (m. 1937)

1933 - S-a născut actorul Victor Rebengiuc.

1934 - A murit Vasile Goldiş, om politic, membru de onoare al Academiei Române. (n. 1862)

1938 - Regele Carol al II-lea (1930-1940) a instaurat dictatura personală (1938-1940).

1939 - Vatican: A murit Papa Pius al XI-lea (Achille Ratti), unul dintre cei mai importanţi suverani pontifi ai secolului XX. (n. 1857)

1941 - S-a născut poetul şi prozatorul Mihai Duţescu.

1945 - Trupele Armatei a 4-a române au participat la operaţiunile militare din Munţii Javorina (Cehoslovacia).

1947 - România a semnat, la Paris, Tratatul de pace cu Puterile Aliate şi Asociate, care încheia şi în plan diplomatic Al Doilea Război Mondial. României i s-au recunoscut drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord şi i s-a impus plata unor despăgubiri în contul reparaţiilor de război.

1965 - România a fost aleasă de Adunarea Generală a O.N.U. ca membru al Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de trei ani.

1968 - S-a înfiinţat Societatea de Ştiinţe Istorice din România.

1997 - A murit astronomul şi matematicianul Constantin Drâmbă, membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române. (n. 1907)

1999 - Parlamentul European a votat eliminarea României şi Bulgariei de pe lista ţăilor ai căror cetăţeni aveau nevoie de vize pentru a călători în spaţiul Uniunii Europene.

2002 - Preşedintele Ion Iliescu a întreprins un turneu diplomatic în Asia: Emiratele Arabe Unite (10-12), Japonia (13-15), Vietnam (16-18), Filipine (18-20), Singapore (21).

2004 - Comisia Europeană a anunţat, la Bruxelles, pachetul financiar destinat României şi Bulgariei după aderarea la UE, programată pentru 2007, care însuma 15,4 miliarde de euro în angajamente, din care 9 miliarde euro în plăţi directe, pentru perioada 2007 - 2009.

2004 - Deputaţii au ratificat, pe articole, Tratatul politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă, semnat la Moscova la 4 iulie 2003.

2004 - Filmul "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", în regia lui Cristi Puiu, a primit Ursul de Aur pentru scurtmetraj, al Festivalului internaţional de film de la Berlin.

 

Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

 

ORAŞUL - N-15

PREMIERĂ

orele: 16.30; 19.00; 21.45

 

GNOMEO ŞI JULIETA - 3D - A.G.

AVANPREMIERĂ

ora: 18.15

 

O POVESTE ÎNCÂLCITĂ - A.G.

PREMIERĂ

ora: 14.15

 

THE GREEN HORNET - 3D - N-15

orele: 18.00; 20.15; 22.30

 

URSUL YOGI - 3D - A.G.

ora: 16.15

 

ANOTIMPUL VRĂJITOAREI - N-15

orele: 14.45; 19.15; 21.15

 

CUM S-O DAI SĂ FIE BINE? - A.P.-12

ora: 17.00

 

DRAGOSTE ŞI ALTE DEPENDENŢE - N-15

orele: 15.15; 17.30; 19.45; 22.00

 

FASTER: IUTE CA GLONŢUL - N-15

PREMIERĂ

orele: 16.00; 20.45; 22.45

 

TURISTUL - A.P.-12

orele: 14.00; 18.30

 

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

 

 

Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia maghiară - prezintă astăzi, la sediu, de la ora 10.00, spectacolul "Iepuraşul lăudăros".

 

Minima moralia

 * Un nebun trăgea o aţă după el. La un moment dat un alt nebun îl întreabă:

- De ce tragi aţa după tine?

- Dar ce, vrei să o împing?...

 

* Un angajat întârzie la servici, şeful său nervos ţipă la el:

- Ar fi trebuit să fii aici la 8.30! Tipul răspunde:

- De ce? Ce s-a întâmplat la 8.30?

 

* Doua râme se întâlnesc şi una o întreabă pe cealaltă:

- Unde îţi este bărbatul?

- La peşte!

 

*  Doi moşnegi se întâlnesc:

- Ce mai faci, Vasile?

- Uite, am fost la femei.

- Şi cum a fost?

- Mai curat decât la bărbaţi.

 

La mulţi ani!

Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere ec. FLORIN POP (n. 1968) - şef producţie  la ELCO SA Oradea şi PETE ISTVAN (n. 1953) - consilier în cadrul Curţii de Conturi a României.