Calendar creștin ortodox: Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie

Calendar greco-catolic: Sf. m. Terentie, Maxim, Macarie, Pompei, African și cei împreună cu ei; (Sf. Gemma Galgani).


REMEMBER 10 APRILIE  

  • 1849: Au loc primele tratative dintre conducătorii Revoluției pașoptiste, în frunte cu Avram Iancu, și reprezentanții revoluționarilor maghiari.
  • 1877: În cadrul Războiului de Independență, România întrerupe relațiile diplomatice cu Turcia.
  • 1884: Apare la Iași „Revista socială” (până în august 1887, cu întreruperi), prima publicație teoretică socialistă din România.
  • 1912: Vasul Titanic a plecat în primul și singurul voiaj dintre Southampton, Anglia și New York, SUA.
  • 1913: Este dată în folosință prima linie ferată electrificată de pe teritoriul actual al României: calea ferată Arad-Ghioroc-Pâncota, cu linia secundară Ghioroc-Radna.
  • 1932: S-a constituit Partidul Național Agrar, condus de Octavian Goga, prin retragerea din Partidul Poporului.
  • 1937: Principele Nicolae, fiul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în același an, sub numele de Nicolae Brana.
  • 1944: A fost produsă pentru prima dată chinina sintetică, de către dr. Robert Burns Woodward și dr. William von Eggers Doering.
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: Eliberarea Odesei.
  • 1948: Are loc premiera dramei istorice „Michelangelo” de Al. Kirițescu.
  • 1958: Se desființează Uniunea Femeilor Democrate din România, în locul ei constituindu-se Consiliul Național al Femeilor, cu misiunea de a conduce mișcarea de femei, fără contururi organizatorice riguroase.
  • 1959: Akihito, viitorul împărat al Japoniei se căsătorește cu Michiko.
  • 1970: Paul McCartney anunță că părăsește trupa The Beatles din motive personale și profesionale.
  • 1972: A fost semnată Convenția privind interzicerea perfecționării producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și a toxinelor și distrugerea lor. Convenția a intrat în vigoare la 26 martie 1975.
  • 1979: A fost creată Agenția Panafricană de Informații, PANA. A devenit funcțională la 25 mai 1983.
  • 1988: Mihail Gorbaciov propune limitarea armelor nucleare tactice și oferă garanții potrivit cărora Uniunea Sovietică își va distruge tot arsenalul chimic.
  • 1990: Guvernul României adoptă hotărârea privind înființarea Fundației România, pentru dezvoltarea relațiilor cu alte state și promovarea legăturilor cu țara ale persoanelor originare din România.
  • 1993: Realizarea primei transmisii, printr-un radio-amator, a echipajului unei navete americane cu cel al altei navete spațiale. Un astronaut american al stației Discovery a schimbat câteva cuvinte cu un cosmonaut aflat la bordul stației orbitale ruse Mir.
  • 1998: Semnarea acordului istoric privind Irlanda de Nord. La ora 16,36 GMT, la Belfast, după 32 de ore de negocieri neîntrerupte sub președinția ex-senatorului american George Mitchell, guvernele Regatului Unit și Irlandei și partidele politice din Irlanda de Nord au încheiat un acord privind noua administrație a provinciei, menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte, soldate cu peste 3.200 de morți. Acordul, salutat unanim de marile puteri mondiale, deschide calea celei mai mari schimbări în statutul politic al insulei după împărțirea sa, în 1921.
  • 2010: Accidentul aviatic de la Smolensk: Președintele Poloniei, soția acestuia, guvernatorul Băncii Naționale Poloneze, oficiali și oameni de marcă polonezi au decedat în urma unui accident aviatic produs în apropiere de aeroportul din Smolensk, Rusia.
  • 2019: Cercetătorii de la proiectul Event Horizon Telescope anunță prima imagine a unei găuri negre, situată la 54 milioane de ani lumină de Terra, în centrul galaxiei M87.